Ministrul Culturii, Raluca Turcan, subliniază importanța finanțării atât a obiectivelor de patrimoniu cultural construit din România, cât și a programelor culturale, pentru că rezultatele acestora influențează viitorul întregii
Anul trecut, orașul Iași a înregistrat un număr de peste 360.000 de turiști, depășind nivelul din anul 2019. Acest oraș din nord-estul României ocupă poziția a cincea în
Zona peninsulară a Constanței găzduiește numeroase clădiri istorice, unele dintre ele fiind considerate bijuterii arhitecturale în trecut. Cu toate acestea, mulți dintre proprietari au neglijat aceste clădiri, lăsându-le
Potrivit singurei asistente virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în 2023 au fost identificate 1160 proiecte HoReCa în stadii incipiente (autorizare, înainte de execuție) și în derulare (construcție,
Violonistul Alexandru Tomescu a reușit să restaureze și să readucă în circuitul turistic Cabana Caraiman din Munții Bucegi, una dintre cele mai renumite cabane din zonă.
Turismul în domeniul viticol a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, iar o parte importantă a cererii tot mai mari pentru vizitele la crame provine de la
În contextul creșterii interesului pentru ciclism și a importanței mobilității durabile, mulți factori influențează felul în care orașele și localitățile din România abordează construirea pistelor de biciclete. Iată
Industria hotelieră din România este în plină efervescență, cu mai multe proiecte majore de modernizare și extindere în desfășurare. De la renovări ample, la investiții semnificative în noi
Lidl a alocat o investiție de 200.000 de lei pentru a revitaliza castelul Bánffy, în urma colectării a 11.000 de PET-uri și doze de aluminiu în timpul evenimentului
Folosim cookies ca sa va oferim cea mai buna experienta pe acest site. Daca doriti sa ramaneti inseamna ca sunteti de acord cu politica de utilizare a cookies-urilor.Sunt de acordCiteste mai multe