În industria ospitalității, diferența dintre o ședere obișnuită și o experiență memorabilă este dată de detalii. Iar în turism, detaliile înseamnă emoție, rafinament și atenție față de oaspete.
Orașul Tășnad din județul Satu Mare se pregătește pentru una dintre cele mai importante investiții din domeniul turismului de relaxare din nord-vestul României. Primăria locală a anunțat că
Înființată în 2016, ProfilistLED™ este unul dintre cei mai promițători furnizori la nivel mondial de soluții pentru sisteme de iluminat. Societatea combină peste 25 de ani de experiență
Înființată în 2016, PROFILISTLED ™ s-a afirmat rapid ca unul dintre liderii de top la nivel mondial în furnizarea de soluții pentru sisteme de iluminat.
Croso South Eastern Europe este o companie cu o echipă tânără și dinamică, cu solide cunoștințe în domeniul balustradelor din sticlă și/sau inox. Având posibilitati logistice de exceptie,
REI FINANCE ADVISORS și REI INTERNATIONAL CONSULTING, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul
Komitat este un ansamblu de clădiri construite la standarde înalte, destinate să găzduiască în orice perioadă, personalul relocat şi alte persoane care tranzitează Bucureştiul şi au nevoie de o
Carel Woodworks a debutat drept o afacere de familie ce realizeaza mobilier din lemn masiv la comanda intr-o fabrica de ultima generatie din apropierea Muntilor Carpati din Transilvania.
VELUX România este o companie de vânzări care comercializează ferestre de mansardă, produse de montaj, rulouri decorative și parasolare, tuneluri solare, atât în România cât și în Republica
Xella este unul dintre liderii pieței locale de materiale de construcții și principalul jucător de pe piața de zidărie din România. Echipa oferă clienților un portofoliu complet de
Folosim cookies ca sa va oferim cea mai buna experienta pe acest site. Daca doriti sa ramaneti inseamna ca sunteti de acord cu politica de utilizare a cookies-urilor.