Lucrari obligatorii si amenzi de peste 100.000 de lei pentru proprietarii de unitati turistice

Conform unui proiect de lege aprobat in urma cu 4 ani, dar propus spre adoptare abia acum, proprietarii de unitati de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile turistice, cabane, chiar si apartamente situate in statiuni de interes national) vor fi obligati sa realizeze anumite lucrari de constructii pe cheltuiala proprie.

Concret, este vorba de lucrari de reabilitare ambiental-arhitecturala a constructiilor si imprejurimilor stradale aferente acestora si curatarea si igienizarea terenului aferent imobilelor. Daca nu se conformeaza, acestia vor fi pasibili unor amenzi care pot depasi 110.000 de lei.

Proprietarii structurilor de primire turistica din statiunile turistice sau din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice, au obligaţia ca în maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să demareze procedurile pentru obținerea autorizației de construcții. Totodată, ei au obligaţia ca în termen de 12 luni de la emiterea autorizației de construcții, să finalizeze lucrările de reabilitare ambiental-arhitecturală.

Sursa articol: arenaconstruct.ro