Vivid Bistraw – provocarile unui restaurant RawVegan

Seminte de chia, de susan integrale, lapte de migdale, caju, toate reprezinta alimente de baza in regimul raw-vegan. Acest stil de viata castiga teren in randul celor preocupati de propria sanatate. Unul dintre cele mai noi restaurante raw-vegane din Romania este Vivid Bistraw din Iasi. Pentru a afla mai multe despre restaurant am discutat cu doamna Ramona Timofte, managerul Vivid Bistraw:11403023_10153463326658447_6373875839417349427_n

Care este povestea din spatele Vivid Bistraw? Cum a inceput totul de la idee la implementare?

VividBistraw a luat nastere odata cu dorinta multora de a se indrepta catre un stil de viata sanatos. Initial s-a dorit doar o clinica de detoxifiere, ingrijire corporala si nutritie. Persoanele care frecventeaza un astfel de loc, intampina deseori problema alimentatiei. Le este sugerat ce sa manance, cat si cum, dar nu exista si unde, decat acasa. In bucataria proprie, este mai greu de realizat anumite preparate, de folosit totalitatea ingredientelor recomandate si de asemenea costurile achizitionarii de ustensile si materie prima. VividBistraw doreste sa ofere un pachet complet si astfel s-a ajuns pana la partea de restaurant. In prezent VividBistraw ofera servicii de ingrijire corporala, masaje corporale, pachete de slabit, colon-hidro, dar si locul in care poti servi masa recomandata de medicul nostru nutritionist.DSC_0017.NEF
Cat de obisnuiniti sunt romanii cu conceptul mancarii vegetariene sau raw vegane?

In ultima perioada se observa un nivel din ce in ce mai ridicat al educatiei in ceea ce priveste alimentatia fiecaruia. Se doreste un stil de viata sanatos si astfel se urmareste consumul unor ingrediente care aduc beneficii organismului. Este in prezent, o nisa destul de mica, cu o medie de varsta 30-35 ani. Mai sunt si alti factori care conduc catre schimbarea stilului de alimentatie: problemele de sanatate si perioada postului, care este de lunga durata pe parcursul unui an. Noi ne bucuram sa cunoastem in fiecare zi persoane adepte acestui stil de alimentatie si sa impartasim impresii impreuna cu ei.ELI_1443


Are Vivid Bistraw un public de baza? Cum l-ati caracteriza?

VividBistraw se adreseaza in special persoanelor care doresc o alimentatie echilibrata si sanatoasa. Acoperim 4 categorii carora ne adresam in egala masura: RawVegan, Vegan, Ovo-Lacto si Pescetarian. Este un public educat, stie exact ce anume doreste sa consume si care pune accent foarte mare pe calitatea preparatelor si a serviciilor. Bineinteles, pragul restaurantului este trecut si de persoane care consuma carne sau produse de origine animala. In general, acestea aleg sa comande peste sau paste din meniul nostru.

Fel Principal (vegan) - Quinoa Maya
Fel Principal (vegan) – Quinoa Maya

Cu ce sunt diferite dotarile pentru o bucatarie intr-un restaurant raw-vegan?

Diferentele dintre o bucatarie RawVegan si o bucatarie profesionala clasica, implica diferente in ceea ce priveste achizitionarea de utilaje si echipamente. Intr-o bucatarie Raw nu vom avea plita, hota si cuptor. Restul utilajelor si ustensilelor, sunt similare, diferenta o face calitatea acestora. Spre exemplu, in bucataria Vivid Bistraw, pentru blend-uire, se merge pe varianta de Thermomix. Un aparat pe care nu il gasim in orice bucatarie. Avand in vedere ca noi ne adresam si persoanelor Vegetariene si Pescetariene, avem in dotare si cuptor si plita, utilaje pe care le gasim si in bucataria clasica.

Supa braziliana
Supa braziliana

Care sunt criterile prin care un bucatar sau un ospatar trebuie sa le indeplineasca pentru a lucra la Vivid?

Din proprie experienta putem spune ca nu trebuie sa fie un bucatar care sa fie neaparat adeptul unui stil de viata RawVegan, Vegan, etc. Foarte important este sa detina cunostinte din bucataria clasica, reguli de baza, bucataria Vivid fiind un suport pentru angajati in a se dezvolta. Este o echipa tanara, cu imaginatie, muncitoare si determinata sa scoata in sala de restaurant cele mai bune preparate.

In ceea ce priveste ospatarii, se pune foarte mare accent pe cunostinte generale. Deseori vin intrebari din partea clientilor: Ce inseamna RawVegan? Ce este ingredientul X? Care este modul de preparare? La ce este bun preparatul X? Instruirea se face in restaurant in momentul angajarii, insa necesita si implicare din partea acestora in cee ace priveste documentarea despre ingrediente si alimentatie.

Avocado Umplut
Avocado Umplut


Care este cel mai apreciat preparat?

Avem un meniu ce contine aproximativ 60 de preparate, clasate pe 5 categorii. In ceea ce priveste gustarile, preparatul preferat de clientii nostri este Avocado Umplut. Un preparat RawVegan, ce contine atat avocado cat si merisoare, praz, mango, coriandru, smochine, negrilica si lapte de migdale. Cea mai apreciata supa este Supa Braziliana. Un produs nou in restaurantul VividBistraw, o specialitate ce contine creveti, unt de arahide, lapte de cocos si suc de rosii proaspete. Feluri principale sunt multe, insa cele mai vanate sunt Pastele Botticelli (paste de casa umplute cu ricotta) si Quinoa Maya (quinoa alba si neagra cu legume grill). Salata Frunza Vie, castigatoarea la rubrica Salate, o salata verde cu citrice si branza de capra. Deserturile RawVegane sunt preferate in defavoarea celor Vegane sau OvoLacto. Avem 3 deserturi Vanilie, Menta si Lavanda.

Triollete Choco
Triollete Choco

Ati inceput colaborarea cu Mierea din Poiana, de ce i-ati ales pe ei? Cat de importanta este mierea in meniul dumneavostra?

Colaborarea noastra cu Mierea din Poiana a inceput inca de acum 2 luni. Am ales sortimentul de miere poliflora, foarte buna din punct de vedere calitativ. Folosim ca si indulcitor in pregatirea preparatelor dar o si oferim si clientilor, alaturi de bauturi. Miere din Poiana ofera o solutie completa pentru indulcirea si servirea bauturilor, in borcane de sticla personalizate si tavi individuale din lemn masiv pentru servit.

In meniul VividBistraw nu folosim zahar, singurii indulcitori fiind mierea si siropul de agave.ELI_1510
Ce sfat ati da unui viitor investitor de restaurant cu specific vegetarian?

Sfatul pe care il ofera VividBistraw este de a avea rabdare si in acelasi timp de a investi toate resursele in educarea publicului.

Paste dovlecel (raw)
Paste dovlecel (raw)