De ce se vand pensiunile din Ranca?

Mai multe zeci de pensiuni si cabane turistice din Ranca se vand dupa ce proprietarii au inregistrat pierderi din cauza numarulul mic de turisti.

ranca
sursa foto: www.informatii-romania.ro

Domnul Constantin Panescu, presedintele Asociatiei Concesionarilor Ranca si proprietarul pensiunii Panoramic da vina pe nefinalizarea soselei Transalpina pentru acesta situatie: “In perioada 2010 – 2013 se circula bara la bara pe drumul catre Ranca. In timpul verii am incasat si 4 miliarde de lei vechi pe cand vara trecuta nici macar nu am facut 300 de milioane.” Domnul Panescu ne-a mai spus ca in general Ranca atrage turisti de weekend, solutia pentru ca turistii sa ramana o intreaga saptamana ar trebuie sa fie livrata de autoritati prin construirea unei telegondole pana la Vidra.

Domnul proprietarul pensiunii Casa Parang din Ranca si-a pus la vanzare pensiune de peste 1 an. Motivul pentru care vinde: “M-am pripit. Nu am stiut la ce ma inham. Nu am avut experienta in acest domeniu, dar vazand ca se construiesc pensiuni pe fonduri europene, am zis ca incerc si eu. Pensiunea este deschisa in continuare, dar lucrurile merg prost, turistii vin de obicei pentru un weekend.” Pana acum domnul Cuiculescu a primit cateva telefoane de la potentiali doritori dar nu a primit nici o oferta.

Proprietarul pensiunii Alpin din Ranca ne-a spus ca in fiecare an vine cu bani de acasa. Din acest motiv a decis si el sa isi vanda investitia. Vinovat de lipsa clientilor este primaria pentru ca “drumul este nefacut, trotuarele sunt neasfaltate” si turistul roman pentru ca “sunt turisti de weekend, nu vezi sa vina ca in Austria pentru un sejur de o saptamana”.

Pe piata se gasesc pensiuni din Ranca listate cu sume intre 68 si 350 de mii de euro. Domnul Mihai Poenaru, directorul general al agentiei imobiliare Sud Grup Imobiliare spune ca de la 100 de mii de euro cat a cerut initial proprietarul unei pensiuni a vandut-o la 60 de mii. Intrebat de ce aleg investitorii din Ranca sa isi vanda pensiunea raspunsul e simplu: “Nu se ocupa de ele…”