Kronlift cucerește piața de ascensoare din România: Inovație în instalațiile de ridicat din 2011

KRONLIFT, o companie cu actionariat privat roman, a luat nastere in 2011, reunind o echipa de profesionisti cu peste 25 de ani de experienta in instalatiile de ridicat la momentul infiintarii.

Care sunt provocările momentului în segmentul instalațiilor de ridicat, dar și câteva sfaturi pentru achiziția corectă a ascensoarelor le aflăm chiar de la Gabriel Mihai, Sales Manager al KRONLIFT.

Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui client nou pentru achiziția corectă de ascensoare?

Nevoia de transport pe verticală acoperă în clipa aceasta aproape toate domeniile de activitate și portofoliul KRONLIFT de produse, prezentat pe www.kronlift.ro, cu avantajul că se poate mula pe 99% din nevoile clienților, indiferent de domeniu, fie că este vorba de transportul persoanelor, al mărfurilor sau al autovehiculelor. Dacă am extrage cele mai importante 3 sfaturi, primul este acela de a solicita opinia tehnică a unui consultant în domeniul ascensoarelor, pentru a definitiva proiectul de rezistență a imobilului, înainte de începerea execuției. Mulți clienți, mai ales cei mai puțin experimentați, au tendința să lase acest aspect exclusiv în sarcina arhitectului, proiectantului sau a constructorului.

Din păcate experiența ne spune că obiectivul dezvoltatorului privind specificații tehnice precum numărul de persoane care trebuie transportate sau viteza de deplasare, rareori se întâmplă să fie atins.

În multe dintre situații un gol de lift de dimensiuni mai mici, care nu respectă o temă de proiectare va genera implicit costuri suplimentare de câteva mii de euro. Uneori un gol de lift cu dimensiuni mai mici, până la 10-20 cm, poate genera costuri suplimentare, tocmai pentru că nu există o soluție tehnică standard sau poate însemna un număr mai mic de persoane care poate fi transportat.

A doua sugestie ar fi să ia în considerare expertiza în domeniu și experiența furnizorului de ascensoare, cât și structura organizatorică a acestuia – o organizație puternică are capacitatea de a investi în R&D sume importante (Orona, al cărui distribuitor oficial în Romania este KRONLIFT, investește anual 2% din cifra de afaceri în R&D, adică aproximativ 18 milioane euro), pentru că numai așa avem certitudinea unui produs robust, fiabil, ce va face diferența.

O a treia se refera la a solicita furnizorului, înainte de a alege o anumită soluție tehnică, un audit de trafic (analiză a traficului în clădire), pentru a avea siguranța că obiectivul pe care l-a stabilit clientul pentru respectiva clădire se poate obține cu un anumit echipament. 

Care sunt 3 capcane/greșeli des întâlnite pe care le observați că le fac cumpărătorii când achiziționează ascensoare?

Prima greșeală și cea mai des întâlnită, este raportarea clienților la costurile de achiziție a echipamentelor ca și criteriu fundamental de departajare a ofertelor și punerea în plan secundar a caracteristicilor și specificațiilor tehnice a echipamentelor pe care le achiziționează. Ori, pe termen lung, costurile asociate exploatării, atunci când se alege un echipament ce nu se potrivește cu obiectivele imobilului, sunt de obicei semnificativ mai mari. Spre exemplu, un ascensor subdimensionat ca și sarcină va conduce la costuri mai mari de exploatare, costuri generate în mod particular de o uzură prematură a componentelor (Un ascensor Orona, eficient energetic poate reduce, spre exemplu, costul cu energia electrică cu până la 75%, detalii aici: https://www.orona-group.com/sites/default/files/2021-10/EPD%20ORONA%20NEXT%20ESSENTIA%20LIFT.pdf ).

O a doua greșeală pe care o observăm în piață este aceea că achiziția echipamentului nu este privită pe termen lung, prin asocierea prețului de achiziție cu tariful de asistență tehnică lunară, astfel încât să putem ajunge la prețul final al echipamentului pe întreaga perioadă de amortizare.

O a treia greșeală este aceea de a nu acorda atenția cuvenită certificării la foc a ușilor ascensorului în funcție de scenariul la foc întocmit de proiectantul imobilului, și de aici aparența unui preț de achiziție scăzut.

O a patra greșeală este aceea de a considera că timpul potrivit pentru achiziția unui ascensor este în faza de finalizarea a construcției, fără consultarea opiniei unui consultant din domeniu și întocmirea unui grafic de execuție a lucrărilor, necorelarea acestor aspecte putând conduce la întârzieri în recepția imobilului cât și costuri mai mari urmare a unei achiziții fără compararea prealabilă a mai multor oferte.

Care sunt 2 -3 proiecte recente la care lucrați sau le-ați finalizat recent și ce soluții tehnice din portofoliul dvs. ați folosit?

În acest moment avem peste treizeci de șantiere pe care suntem prezenți, fiecare proiect fiind în diferite stadii de execuție. Printre cele care sunt în stadii finale sau foarte aproape de a fi puse în funcțiune sunt: 

The One Timpuri Noi – furnizarea și instalarea unor sisteme de parcare

Hotel Terra Neptun si Hotelul DNH din Mamaia – furnizarea și instalarea unor ascensoare de transport persoane, proiectate inclusiv pentru accesibilitatea persoanelor cu dizabilități

Hala Laminorul, noul pol comercial din sectorul 3 – furnizarea și instalarea unor soluții de transport pe verticală printre care enumerăm ascensoare de transport persoane, ascensoare de transport persoane și marfă, care funcționează în sistem duplex, soluții tehnice ce vor asigura fluidizarea traficului de persoane pe diferitele zone de acces ale clădirii.

Ansamblurile rezidențiale Maurer Tg. Mureș, Maurer Sighișoara, Maurer Constanța– furnizarea și instalarea unor ascensoare de transport persoane.

Care sunt provocările momentului în segmentul în care activați?

KRONLIFT este reprezentantul oficial Orona în România, cel mai mare fabricant european în domeniul ascensoarelor. Orona acoperă 10% din piața ascensoarelor nou instalate la nivel european cu o performanță de 20% în piața din Franța. Piața din România este în acest moment foarte fragmentată, cu zone în plină dezvoltare și cu regiuni în care se construiește într-un ritm extrem de lent, ceea ce face că mentenanță ascensoarelor, ulterior punerii în funcțiune, să rămână o provocare pentru toate companiile din domeniu.

O altă provocare, o provocare personală aă putea spune, este aceea de a-i îndruma pe toți cei interesați de achiziția unui ascensor, de a-i consilia și de a-i asigura de toată disponibilitatea noastră pentru a găsi și implementa în fiecare proiect cele mai bune soluții tehnice, soluții menite să asigure în primul rând siguranța în exploatare și buna funcționare a echipamentelor.

Cum vedeți evoluția pieței în nișa dvs. de instalații de ridicat în România în următoarele 6-12 luni?

Ecartul dintre nevoile societății românești pe toate segmentele și oferta de imobile noi, care să fie la standardele de care economia are nevoie, e uriaș. Prin urmare, din perspectiva KRONLIFT cele mai mari provocări în această perioadă sunt legate de educarea beneficiarilor în alegerea  soluțiilor ecologice și cu impact pe termen lung, inclusiv în ceea ce privește costurile. Este una din motivațiile pentru care Orona este primul producător în lume certificat în EcoDesign în conformitate cu ISO14006.  Orona publică anual un raport de sustenabilitate ( https://www.orona-group.com/sites/default/files/2023-06/Memoria%20de%20Sostenibilidad%202022%20-%2016062023%20-%20EN%20-versión%20web.pdf ) ce demonstrează modul în care tratăm politicile în domeniile calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă.  Altfel, din perspectiva practică, în următorul an, nu vedem o modificare semnificativă în piața, din nicio perspectivă. 

Ne puteți spune câteva din obiectivele KRONLIFT pe care le implementați în această perioadă?

În această perioadă KRONLIFT, în parteneriat cu Orona, implementează pe piața din București un sistem de monitorizare de la distanță a tuturor lifturilor din portofoliul nostru, cărora le oferim mentenanță. Asta va duce în scurt timp la posibilitatea de a interveni preventiv, în timp util, înainte ca uzura unei anumite piese să conducă la anomalii în funcționarea ascensorului și să creeze neplăceri celor care îl folosesc uzual.