Cum sa ajungi din receptioner, patron de hotel?

Ovidiu Burduşa a lucrat în industria hotelieră din 2005, în Italia. A ajuns manager şi criza financiară, în mod paradoxal, l-a ajutat. Aşa a ajuns românul să cumpere un hotel în Piazza di Spagna, chiar în centrul Romei.

Românul din Vrancea a început afacerea cu un partener italian. Ovidiu Burduşa este din oraşul Panciu, scrie ziaruldevrancea.ro.

A plecat cu mâinile goale în Italia. După ce a lucrat zi şi noapte, românul a ajuns managerul unui hotel cu 13 camere, în centrul Romei. Este vorba despre hotelul de trei stele „Inn Spagna Room Hotel”, care funcţionează într-o clădire de secol XVII, situat langă celebra Piaţa di Spagna.

„Dacă nu ar fi fost criza, nu aveam acum hotelul meu, la doi paşi de Piazza di Spagna”, a spus Ovidiu Burduşa, care susţine că a profitat de recesiune pentru a fi propriul său stăpân.

„Am ajuns la Roma în ‘98, erau alte vremuri … După trei ani am revenit în ţară, iar în 2005 am terminat Facultatea de Economie a Turismului, la Universitatea Româno- Americană. Apoi aveam două variante: să răman în Bucureşti sau să reîncep aventura în Italia. Am ales Italia şi pot spune că am fost norocos. Am lucrat la hotelul acesta până în 2010. În paralel mergeam pe la alte hoteluri să lucrez. A fost o munca titanică. Primii bănuţi îi puneam deoparte în 2005. Nu pot să-i uit, era ceva de genul „euro peste euro”. Eram încantaţi şi eu şi soţia mea Andreea că hotelierii ne chemau să le acoperim week-end-urile. Eu am lucrat din 2005 de fiecare dată şi de Crăciun şi de Revelion. Am avut şi satisfacţii. Cand clienţii ajung acasă şi îţi trimit felicitări ori suveniruri, e ceva de nedescris. Pe toate le avem într-un dulăpior! Avem suveniruri din Japonia pana în Brazilia”, povesteşte bărbatul.

Sursa




Add a Comment