Cat costa un hotel aflat in paragina in centrul municipiului Sfantu Gheorghe?

Hotelul Bodoc din Sfantu Gheorghe a fost scos la vanzare pentru suma de 900.000 de euro. Cladirea are 10 etaje si a fost achizitionata cu 745.000 de euro de municipalitate de la afaceristul brasovean Ioan Neculaie, dupa ce acesta acumulase o datorie de aproape 160.000 de euro catre bugetul local si era amenintat cu executarea silita.

In anul 2007 fostul hotel (construit intre anii 1971-1972) intrase in proces de modernizare, insa lucrarile au fost sistate la scurt timp, iar de atunci cladirea a ramas in paragina.

Afla aici ce hoteluri se construiesc sau se modernizeaza in Romania!

(sursa foto: weradio.ro)

La prima licitatie, desfasurata in primavara acestui an, pretul de pornire a fost de un milion de euro si, desi caietul de sarcini a fost achizitionat de trei companii, niciuna dintre ele nu a depus oferta.

La a doua licitatie conditiile sunt mult mai avantajoase, suma de pornire fiind stabilita la 900.000 de euro, iar garantia bancara ceruta de autoritati a fost redusa de la 500.000 de euro la 300.000 de euro. Aceasta va fi restituita viitorului proprietar in trei etape, pe masura indeplinirii sarcinilor stabilite in contract, iar imobilul va putea avea si alte destinatii decat cel de hotel.

Autoritatile locale ar dori ca hotelul cu zece etaje sa fie transformat intr-un centru cultural, de afaceri si spa.

Sursa articol: bzb.ro