Se “construieste” un nou obiectiv turistic in Oradea

Ti s-a parut interesant? Spune mai departe:

Cea de-a treia sinagoga Neologă din Oradea din punct de vedere al vechimii, se află în plin proces de reabilitare. Construcţia acesteia a început în anul 1877, lucrările fiind finalizate în septembrie 1878. Sinagoga Neologă Zion este o replică a celei din Nurnberg, având dimensiuni impozante, cu un plan pătrat dominat de o cupolă uriaşă, marcată de ferestre înalte. Decoraţiunile exterioare şi cele interioare îi aparţin artistului Horovitz Mor din Kosice, fiind inspirate din arta maură.
Sinagoga Neologă este reabilitată de către firma Abed Nego SRL. Predarea amplasamentului a avut loc la finalul anului trecut, până acum realizându-se reparaţii şi consolidări şi au fost procurate utilajele şi echipamentele tehnologice în valoare de 162.113,48 lei cu TVA, adică 3,5 % din totalul contractat.

sinagoga oradea
Valoarea totală a proiectului este de 1.892.150 euro, din care 1.565.852 euro revin Municipiului Oradea (pentru reabilitarea Sinagogii Zion), iar 375.835 euro revin Comunităţii Evreilor din Debrecen, partenerul municipiului în cadrul proiectului. Lucrările în cadrul sinagogii constau în lucrări de restaurare, consolidare, conservare şi reconversie funcţională.
Proiectul de reabilitare este finanţat prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2007 – 2013, Axa prioritară 2: Întărirea coeziunii sociale şi economice a zonei de frontieră, Domeniul major de intervenţie: 2.1. Sprijinirea cooperării transfrontaliere în domeniul afacerilor, Acţiunea 2.1.3. Dezvoltarea turismului.

Firma Abed Nego SRL a inregistrat in 2012 o cifra de afaceri de peste 8 milioane de ron si avea 129 de angajati.

abed nego

Sursa

[google-translator]