Reynaers Aluminium bugetează investiții de circa 1.400.000 euro pentru următorii 5 ani

Ti s-a parut interesant? Spune mai departe:

Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu pentru sectorul de construcții, are un plan de investiții de circa 1.400.000 euro pentru următorii cinci ani, destinat expansiunii și dezvoltării pe plan local. Cea mai recentă acțiune din acest plan este reprezentată de relocarea noului sediu, ce include un showroom de circa 200 mp, ce presupune un buget total de peste 500.000 euro. 

Compania mizează pe această strategie încă din anul 2015, când Reynaers Aluminium a pus bazele primului centru logistic din România, cu o investiție totală de 1 milion de euro.

Noua locație Reynaers Aluminium România se află într-o clădire de birouri recent lansată în Capitală, iar showroom-ul acomodează 15 mostre scara 1:1, o zonă interactivă, mai multe zone pentru întâlniri și, bineînțeles, zone de expunere pentru accesorii, game de culori și colțari 3D. Pe lângă gamele de produse expuse, inclusiv cele mai recente inovații, vizitatorii pot testa aplicația de simulare virtuală, ce permite vizionarea viitorului proiect încă din faza de concepție.

„De la creionarea conceptului până la elementele expuse, acest showroom este gândit pentru fiecare tip de partener Reynaers – arhitecți, dezvoltatori, investitori, antreprenori generali, fabricanți și, nu în ultimul rând, beneficiari finali – combinând atât aspecte tehnice, digitale, cât și elemente specifice de design. Mostrele prezentate ne ajută să creăm o experiență practică pentru partenerii noștri, în timp ce aplicațiile digitale ne ajută să depășim limitările de spațiu ale unui showroom unde nu poți arăta tot ce poți oferi”, a declarat Daniel Popa, Country Manager Reynaers România.

Showroom-ul prezintă toate inovațiile recent lansate de către Reynaers Aluminium, prezentate anul acesta și la expoziții internaționale din Paris, Bruxelles, Londra și Munchen, precum și ultimele extensii ale sistemelor pentru ferestre și uși, uși glisante și pereți cortină, echipate cu cea mai nouă gamă de accesorii, într-o paletă de culori diverse, fiind în perfectă armonie cu noile tendințe arhitecturale, orientate către dimensiuni cât mai mari, profile ultra slim și suprafețe mari de sticlă.

Ca element de noutate, showroom-ul prezintă aplicația de simulare virtuală, ce permite beneficiarului vizualizarea viitorului proiect încă din faza de concepție. Cu această aplicație se pot parcurge diferitele spații ale clădirii, respectiv revizuirea sau ajustarea tuturor aspectelor legate de proiectare. Aplicația are la bază proiectul arhitectural realizat 3D, pe care îl transformă într-un model virtual, în care se poate intra pentru a examina toate aspectele tehnice și de design atât la interior, cât și la exterior.

Pe termen mediu și lung, Reynaers Aluminium România își propune deschiderea unui nou centru logistic de circa 3000 mp, reprezentând o investiție de circa 900.000 euro. Totodată, compania are în plan dezvoltarea canalului local de distribuție prin extinderea prezenței în zonele din portofoliu – Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

[google-translator]