MODULO – Sfaturi pentru achiziția corectă a pietrei decorative

MODULO este cel mai mare producător de piatră decorativă din Europa și este de mulți ani un incontestabil lider de piață. Deși originară din Franța, compania produce toate modelele de piatră decorativă în municipiul Turda, România și exportă 50% din capacitate către țări din toată lumea.

Cum se prezintă piața de profil din România, dar și care sunt principalele capcane la întâlnite la achiziția pietrei decorative aflăm de la echipa MODULO:

Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui client nou pentru achiziția corectă de piatră decorativă?

Ca un prim sfat, le recomandăm întotdeauna clienților să măsoare cu mare atenție suprafața de perete pe care doresc să o placheze. Astfel, se pot asigura că achiziționează din prima cantitatea necesară de produs pentru întreg proiectul. Iar în felul acesta evită neplăceri precum costuri suplimentare de transport sau întârzieri ale proiectelor.

Un alt sfat ar fi să achiziționeze produsele împreună cu accesoriile. Acestea sunt special dezvoltate ca să ajute produsele să își mențină aspectul original pe termen lung. 

Al treilea sfat ar fi să își folosească întotdeauna imaginația și să își asume riscuri. Produsele noastre nu sunt niște simple materiale de construcție, sunt o modalitate de a-ți scoate în evidență personalitatea și de a da frâu liber creativității.

Care sunt 3 capcane/greșeli des întâlnite pe care observați că le fac cumpărătorii când achiziționează piatră sau cărămidă decorativă? 

Una dintre cele mai des întâlnite greșeli pe care o fac clienții este că nu verifică dacă produsele sunt compatibile cu zona de montare. Astfel, achiziționează produse destinate uzului interior și le folosesc pentru fațada casei, spre exemplu.

Altă greșeală este că nu citesc sau nu respectă instrucțiunile de utilizare. Folosesc substanțe chimice puternice netestate de către noi în laboratoare, ceea ce determină deteriorarea produsului.

Care sunt 2 -3 proiecte recente la care lucrați sau pe care le-ați finalizat recent și ce soluții tehnice din portofoliul dvs. ați folosit?

Un proiect în lucru este chiar biroul lui Selly, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri de la noi din țară. Întreg procesul este documentat și postat atât pe pagina noastă de Facebook, cât și pe canalul său de Youtube. Pentru amenajare, Selly a folosit cărămida decorativă Broadway.

Cât despre proiecte finalizate, ne mândrim cu rezultate de excepție din toată lumea. Un exemplu ar fi o casă superbă, situată în munții Austriei. Proprietarul a folosit piatra noastră decorativă Talio Blond pentru un efect natural, care se integrează perfect în peisaj.

Care sunt provocările momentului în segmentul în care activați?

Compania noastră se confruntă în acest moment cu provocările aduse de schimbarea rapidă a mediului economic, care se manifestă prin creșterea costurilor (energie, materii prime și materiale). Aceste schimbări ne determină să oferim un răspuns rapid, dar și să implementăm acțiuni de eficientizare a producției. Astfel, reușim să susținem competitivitatea produselor și a serviciilor Modulo în piața noastră țintă.

Pentru că discutăm despre o piață dinamică și în continuă expansiune sau schimbare, altă provocare pentru noi este să fim mereu la curent cu noile tendințe, dar și să ne adaptăm constant cerințelor clienților. Dar este o provocare pe care o acceptăm întotdeauna cu zâmbetul pe buze, pentru că inovația stă la baza companiei noastre.

Cum vedeți evoluția pieței în nișa dvs. în România în următoarele 6-12 luni?

Din cele mai recente date eliberate de către INS în legătură cu autorizațiile de construcție, se observă o stagnare a dinamicii pieței, cu precădere în segmentul rezidențial urban. Cu toate acestea, dacă facem o comparație cu anul anterior, se poate observa o creștere în metri pătrați autorizați în segmentul nerezidențial. Experiența ultimei crize economice din 2008/2009 ne arată faptul că cel mai puțin afectat segment al pieței materialelor de construcții a fost cel al renovărilor în segmentul rezidențial. Astfel, ne așteptăm ca în ciuda multiplelor provocari, să vedem în următoarele 6-12 luni o dinamică interesantă a pieței de renovări rezidențiale, cât și nerezidențiale.

Ne puteți spune câteva din obiectivele MODULO DECORATIVE SOLUTIONS pe care le implementați în această perioadă?

Compania Modulo Decorative Solutions are ca principale obiective creșterea și dezvoltarea. Dorim să facem acest lucru atât prin inovație, cât și prin adaptarea produselor și a serviciilor noastre la nevoile clienților. Dar, dincolo de inovație, unul dintre obiectivele foarte importante pentru urmatoarea perioada este dezvoltarea unor canale noi de vânzare, care să servească mai bine nevoile partenerilor noștri.