Hotelul Ibis din Constanta este scos la vanzare

sursa poza

Radu Enache, proprietarul lanţului Continental, intenţionează să scoată la vânzare două terenuri, unul în Timişoara şi unul în Iaşi, şi să vândă hotelul Ibis din Constanţa, într-o tranzacţie de tip lease back, ce presupune răscumpărarea unităţii în leasing de la o societate specializată în astfel de tranzacţii.

„Având în vedere prelungirea crizei economice în România şi scăderea veniturilor societăţii, situaţia financiară actuală a acesteia nemaipermiţând plata serviciului datoriei conform graficelor convenite cu creditorii, consiliul de administraţie propune restructurarea datoriilor printr-o disponibilizare de numerar care să permită plata ratelor în avans”, a anunţat compania.

Potrivit acesteia, urmează să fie aprobată vânzarea terenurilor din Timişoara şi Iaşi şi a unor drepturi litigioase pentru un teren în Cluj-Napoca. „Terenul din Timişoara are 4.000 de metri pătraţi, iar cel din Iaşi are 10.000 de metri pătraţi. Vreau să vând aceste terenuri, dar sunt dispus şi la orice fel de colaborări: să construiesc pe ele hoteluri alături de alţi investitori sau să construiesc hotelul pentru un investitor care să îl cumpere, iar eu să îl operez”, potrivit lui Radu Enache, citat de Mediafax.

Omul de afaceri vrea să vândă şi hotelul Ibis din Constanţa, printr-un contract de tip „sale&lease back”. În vara anului 2008, acelaşi hotel a fost vândut şi răscumpărat printr-o operaţiune similară. Hotelul Ibis din Constanţa a fost deschis în 2005, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro, care include şi valoarea terenului. Hotelul are 154 de camere şi este clasificat cu trei stele.
Cu toate că afacerile stagnează de patru ani, Radu Enache nu intenţionează deocamdată să înstrăineze niciun hotel din lanţ. Afacerile noastre au rămas în zona a 20,5-21,5 milioane de euro. România nu mai este interesantă pentru oamenii de afaceri şi activitatea noastră este redusă, din acest motiv. De la clienţi majoritar străini, în urmă cu câţiva ani, am ajuns să avem majoritar români”, a adăugat investitorul.

Înfiinţat în urmă cu 20 de ani de către Radu Enache, lanţul Continental cuprinde 14 hoteluri cu 1.860 de camere, 13 restaurante, 19 cafenele şi baruri şi 54 de săli de conferinţe. Continental Hotels înregistra, la finele anului 2011, pierderi de aproximativ 10 milioane de euro şi datorii totale de 50 de milioane de euro, potrivit datelor de pe site-ul Minis­terului Finanţelor Publice.

Sursa




Add a Comment