GENEO, sistemul de ferestre armat cu fibre de la REHAU, a fost numit “Produsul anului 2019” de către revista germană de arhitectură Callwey
|În calitate de expert în industria polimerilor, REHAU a creat sistemul de ferestre GENEO armate cu fibre prin care combină stabilitatea și utilizarea durabilă a materialelor cu eficiența energetică și o mare flexibilitate arhitecturală. Acest fapt i-a adus lui GENEO distincția de „Produsul anului 2019“ acordată pentru prima dată de către prestigioasa revistă germană de arhitectură Callwey, juriul fiind unul distins, format din experți in arhitectură și mass-media.
In ultimul deceniu, REHAU a produs peste 50.000 de kilometri de profile de ferestre din materiale compozite din fibră. Anul acesta, GENEO a fost relansat cu ajutorul înaltei tehnologii prin care s-a dezvoltat suplimentar RAU-FIPRO X, ce imbunătățește semnificativ indicatorii de performanță.
„Expertiza in folosirea materialelor sofisticate stă la baza sistemelor de ferestre flexibile și inteligente care răspund celor mai ridicate cerințe de design și estetică”, explică Peter Kotzur, directorul de Marketing Window Solutions la REHAU. Distincția obtinută subliniază acest lucru.
Posibilități nelimitate pentru arhitecți
În sistemul de profil de ferestre GENEO de la REHAU, combinația dintre miezul de profil patentat realizat din RAU-FIPRO X, ce reprezintă un profil optimizat și sistemul de armare integrat IVS, asigură stabilitatea maximă fără armare din oțel. Prin evitarea unui astfel de pod termic, GENEO atinge o valoare Uf de până la 0,79 W / m²K și reduce consumul de energie cu până la 76%. Cu materialul de înaltă tehnologie RAU-FIPRO X, REHAU a redefinit limitele a ceea ce este posibil atunci când vine vorba de dimensiunea ferestrei. Datorită materialului compozit optimizat, de exemplu, pot fi realizate elemente de ferestre din podea până la tavan, în standard alb, până la 2,80 metri înălțime și până la 1,60 metri lățime. Până acum, astfel de construcții erau rezervate doar profilelor din aluminiu. Chiar și construcții de cadre colorate pot fi realizate cu o înălțime de până la 2,70, un nou punct de referință în industrie.
Cu peste 400 de modele, programul KALEIDO COLOR deținut de REHAU oferă arhitecților o mare libertate creativă. Atunci când proiectantul combină carcasa din aluminiu cu un profil din versiunea KALEIDO WOODEC, obține un aspect de fereastră din lemn-aluminiu de înaltă calitate. KALEIDO WOODEC arată și se simte ca lemnul și este ușor de întreținut și durabil.
Funcționalitatea GENEO poate fi extinsă cu ușurință prin soluții inteligente REHAU, precum Smart Guard, protecția preventivă împotriva intrușilor sau INOVENT, sistemul de ventilație inteligent. Cu materialul de înaltă tehnologie RAU-FIPRO, REHAU contribuie înca din faza de producție, la un design mai sustenabil. Compania folosește secțiuni de profil și ferestre vechi din plastic armat cu fibre de sticlă în programul de reciclare ECO PULS special dedicat pentru tratament calificat și reciclare.
Expoziție până la sfârșitul lunii noiembrie
Toate „Produsele anului 2019” premiate de Callwey Verlag vor putea fi vizionate la Muzeul Deutsches Architektur din Frankfurt până pe 24 noiembrie 2019. Mai multe informații despre sistemul de profil pentru geamuri armat cu fibre GENEO pot fi găsite la : https://www.rehau.com/ro-ro/rau-fipro-x-perspective-nelimitate