Motivul pentru care de Rusalii vor fi cu 30% mai putin turisti fata de anul trecut

Anul acesta, doar 40.000 de români vor pleca în vacanţă de Rusalii, cu 30% mai puţini decât în 2013. Aşa a anunţat Federaţia Patronatelor din Turism, conform căreia anul trecut sărbătoarea Rusaliilor a adus venituri consistente hotelierilor şi patronilor de pensiuni, asta pentru că elevii erau deja în vacanţă.

„Anul trecut, zilele libere de Rusalii au picat la sfârşitul lunii iunie, când elevii erau deja în vacanţa de vară, iar mulţi părinţi au profitat de sărbătoare pentru a pleca într-un scurt concediu undeva în ţară. În 2014, din păcate, sărbătoarea coincide cu perioada examenelor naţionale, dat fiind că marţi încep probele orale ale Bacalaureatului, de aceea mulţi români şi-au amânat concediul”, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR, citat de Mediafax.

scoala
Concret, în acest sfârşit de săptămână reprezentanţii pensiunilor şi cei ai hotelurilor au anunţat că vor primi cu 25% mai mulţi turişti decât în orice alt weekend din luna mai, asta pentru că meteorologii au anunţat vreme bună. Totuşi, atenţionează patronatul, vor fi mai puţini români în staţiuni în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au mers în vacanţă circa 60.000 de turişti, dintre care numai pe litoral 30.000 de persoane.
Sursa: adev.ro/n6otjz si sursa poza: https://www.flickr.com/photos/loop_oh/3176885291