Primarul Mihai Chirica a anunţat că lucrările de reabilitare a Pieţei Unirii şi a parcului din faţa Teatrului Naţional ‘Vasile Alecsandri’, considerate a fi două din cele mai
West Trade Construction va avea loc între 28 februarie și 2 martie 2023, la Timișoara, sala CRAFT a Camerei de Comerț din Timișoara. Evenimentul se adresează specialiștilor din domeniu (constructori,
Conform datelor monitorizate cu ajutorul singurei asistente virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în 2023 au fost identificate 146 proiecte de tip Cazare (hotel, pensiune, hostel, vilă turistică)
Potrivit președintelui Asociației Horetim, Corina Macri, hotelurile au un grad de ocupare de peste 80 la sută. Timișoara a preluat, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), prestigiosul titlu
Administrația județeană a lansat licitația pentru executarea lucrărilor de construire a viitorului Centru Cultural Multifuncțional, care va avea trei săli de spectacole și conferințe, cea mai mare cu
În 2022 a crescut cu 20% volumul total de lucrări în construcții din România. Cel mai bine reprezentat a fost sectorul rezidențial, în timp ce o creștere considerabilă
Peste 4 milioane euro vor investi OPUS Land, dezvoltatorul Cosmopolis și rețeaua SWEAT, în wellness club-ul ce va fi inaugurat în ultimul trimestru din acest an în complexul
ISOMAT este un producător de materiale pentru construcții cu o perspectivă multinațională. Fondat în 1980, este în prezent unul dintre cei mai importanți producători de materiale de construcții
ROMEXPO organizează o nouă ediție a evenimentului #TotulPentruCasaTa – un concept care prezintă evoluția sectorului home & deco și tendințele care vor domina în perioada următoare. Manifestarea se
Potrivit singurei asistente virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în 2023 au fost identificate 841 proiecte HoReCa la nivel național. Analizând numărul de proiecte pe fiecare zonă a țării,
Folosim cookies ca sa va oferim cea mai buna experienta pe acest site. Daca doriti sa ramaneti inseamna ca sunteti de acord cu politica de utilizare a cookies-urilor.