A fost vandut hotelul Bodoc cu 745.000 de euro si urmeaza modernizarea lui
|În şedinţa extraordinară din 18 iunie, membrii Consiliului Local Sfântu Gheorghe au aprobat cumpărea hotelului Bodoc de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, după mai mulţi ani de negocieri între acesta şi primăria municipiului.
Prețul de achiziție a hotelului este de 745.000 de euro, în timp ce datoria vechilor proprietari față de municipalitate se ridică la peste 250.000 de euro, așadar prețul net se situează undeva la 500.000 de euro, adică sub 80 de euro pe metrul pătrat.
In clădirea fostului hotel Bodoc vor fi amenajate spații pentru birouri, la primele nivele, o sală modernă de conferinţe și un centru wellness de patru stele.
In prezent sunt cautate surse de finantare private sau fonduri europene pentru a gasi si resursele necesare amenajarii acestui hotel, aflat in prezent in paragina. De asemenea, foarte probabil vor fi demolate 2 etaje pentru a creste protectia la foc.