2,9 milioane de euro pentru modernizarea şi reamenajarea portului turistic din oraşul Corabia

Primăria Corabia va scoate la licitaţie în vederea concesionării două hectare de teren situat pe malul Dunării, dând astfel curs solicitărilor unor investitori privaţi care vor să dezvolte pe terenul respectiv afaceri în domeniul turismului, a declarat primarul oraşului Corabia, Iulică Oane.
Acesta a precizat că săptămâna aceasta va fi semnat contractul de finanţare din fonduri nerambursabile pentru modernizarea şi reamenajarea portului turistic din oraşul Corabia.

port

Avem, până acum, zece solicitări pentru terenuri în zona portului, pe malul Dunării, unde urmează să fie amenajate terase, restaurante, pontoane, restaurante plutitoare. Cum proiectul privind portul trebuie implementat şi finalizat până la finalul anului 2015, investitorii vor să înceapă cât mai curând propriile lucrări. De aceea Consiliul Local Corabia a dat curs solicitării investitorilor, a lotizat terenul şi, în perioada imediat următoare, va fi organizată licitaţia. Activităţile pe terenul respectiv trebuie să fie legate strict de turism”, a precizat edilul din Corabia.

Portul turistic Corabia va fi modernizat şi amenajat printr-un proiect cu finanţare europeană, astfel încât să facă parte dintr-o zonă de interes turistic alături de cetatea Sucidava, ce va fi reabilitată tot cu fonduri europene, proiectul privind cetatea fiind în curs de implementare. Pentru reamenajarea portului, Primăria Corabia este partener de proiect cu Consiliul Judeţean Olt, instituţie ce va asigura cofinanţarea, în valoare de peste un milion de euro.

Portul turistic şi de agrement Corabia se va întinde pe o suprafaţă de 8.700 metri pătraţi, iar investiţia se va concretiza în execuţia unor lucrări hidrotehnice pentru a permite accesul navelor de croazieră şi de pasageri, construirea unor dane de acostare, platforme, racordare la reţeaua de utilităţi. Se va amenaja şi faleza Dunării din zona portuară. În zona portului Corabia au fost făcute deja investiţii private pentru atragerea turiştilor, respectiv un hotel situat chiar pe malul Dunării şi o plajă şi un restaurant ridicate în imediata apropiere a zonei în care se amenaja portul turistic.

 sursa: Agerpres.ro si sursa foto