2 investitii importante in terenuri de golf si hoteluri de lux pe punctul de a fi abandonate desi au obtinut finantare europeana
|Proiectul nr.1: Complexul „Butterfly Royal Golf Resort” din Fantanele, Arad este departe de finalizare, deoarece consorţiul care urma să-l realizeze a intrat în insolvenţă. Era vorba de construirea unui complex urbanistic de 20 milioane euro, în jurul unui teren de golf cu 18 găuri, chiar la Fântânele.
Cum a murit proiectul?
Simplu: firma care şi-a luat responsabilitatea de a construi nu a mai putut veni cu partea sa de contribuţie la acest proiect pe fonduri europene (50%). Mai exact, jumătate din suma necesară investiţiei urma să vină sub formă de sume nerambursabile de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional, axa prioritară 5 – “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. (43.628.095,00 lei din 84.567.356 lei valoarea totală a investiţiei). Restul trebuia pus de investitor. Şi nu a fost să fie aşa. Acum, situaţia e şi mai gravă: investitorul a intrat în insolvenţă.
Ce urmeaza?
Pe 27 iunie, adunarea generală a creditorilor, formată din instituţiile de stat (finanţe, primărie etc.) şi alţi nu mai puţin de 38 de creditori au aprobat un plan de reorganizare pentru a ţine în viaţă societatea şi a-şi recupera măcar banii. Sursa
Proiectul nr.2: Amenajarea terenului de golf de la Cinsadie (Sibiu) si construirea unui hotel de 5 stele Un teren de golf unic în ţară prin realizare şi întindere, Casa Club Golf, un centru de cinci stele, şi un complex de case de vacanţe vor fi realizate de societatea Sibiu Golf deţinută de Dana şi Ilie Vonica.
Cum a murit proiectul?
Din pacate a murit si omul din spatele acestei investitii – omul de afaceri Ilie Vonica s-a sinucis iar faptul ca investitia se facea atat cu fonduri europene dar si cu fonduri private pune acest proiect sub un mare semn de intrebare.