Un palat din centrul Bucureștiului a fost tranformat în hotel. Investiția s-a ridicat la 42 milioane euro

Grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management inaugurează hotelul Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, o investiţie de 42 de milioane euro în Centrul Vechi al Bucureștiului, scrie adevarul.ro.

adevarul.ro

„După un an de incertitudine şi provocări din cauza pandemiei, suntem încântaţi să prezentăm acum un proiect fascinant şi primul hotel Autograph Collection de pe piaţa românească, odată cu deschiderea Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. Este un hotel unic, situat într-un fost palat al Marmorosch-Blank Bank, cu o istorie specială de peste 100 de ani. Restaurarea minuţioasă onorează trecutul de poveste al clădirii şi am lucrat pentru a revitaliza bogatul patrimoniu arhitectural Art Deco şi Art Nouveau. Acest hotel se adresează atât segmentului corporativ, cât şi celor caută relaxarea, oaspeţilor care caută experienţe noi în oraş”, a declarat Gerhard Erasmus, CEO al Apex Alliance Hotel Management.

Hotelul din Centrul Vechi al Capitalei este primul care intră sub brandul Autograph Collection Hotels în România. „Am înţeles că ne ocupăm de confortul clienţilor noştri. Totul în jurul nostru se bazează pe percepţii şi toţi ne dorim şi ne aşteptăm să creăm sau să primim experienţe fantastice, memorabile. Cu Marmorosch Bucharest acesta este obiectivul nostru – să oferim nu doar o cameră, nu doar un bar, ci o experienţă completă în hotel”, a declarat Harmen Silver, director general al Marmorosch Bucharest, Autograph Collection.

Patrimoniul arhitectural Art Deco şi Art Nouveau include lucrări arhitecturale şi de artă, picturi murale restaurate, mobilier specific pentru activitatea băncii şi multe alte referinţe bancare care se regăsesc în Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. “Clădirea Marmorosch Blank este în sine construită pe un experiment stilistic timpuriu de o incontestabilă valoare. Întregul proces de proiectare, coordonare şi execuţie al proiectului a însemnat pentru noi la CUMULUS un privilegiu de a putea contribui la conversia în hotel a unei clădiri bancare, redată astfel publicului prin funcţiunea sa deschisă”, a declarat arhitectul Adrian Soare, autor principal al proiectului, Senior Managing Partner Cumulus Architecture, potrivit adevarul.ro.

Hotelul dispune 217 camere clasificate în funcţie de stantardele Silver şi Gold, la care se adaugă apartementele Heritage şi Platinum, şi spectaculosul apartament Marmorosch Palace.