S-a votat legea voucherelor de vacanţă pentru stimularea turismului romanesc

Legea voucherelor de vacanţă va aduce mai mulţi turişti în destinaţiile din România şi, implicit, mai multe venituri în unităţile de cazare şi alimentaţie publică, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare din România (FAPT).

Proiectul, adoptat cu 215 voturi ‘pentru’, 7 ‘împotrivă’ şi 100 abţineri, prevede că pentru salariat tichetele de vacanţă sunt scutite de plata impozitului pe venit şi a asigurărilor sociale aferente, iar sumele corespunzătoare voucherelor vor fi deductibile pentru angajator la calculul impozitului pe profit, în limita a şase salarii minime pe economie, garantate, pentru fiecare angajat, pe an calendaristic.

money hotel

Tichetele de vacanţă pot fi acordate de angajator, acesta nefiind obligat, ci doar stimulat să le includă în pachetul salarial.

Aceste vouchere vor fi acceptate numai de structurile de primire turistice sau agenţiile de turism autorizate de Ministerul Turismului şi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice pe teritoriul României.

Autoritatea Naţională pentru Turism emite aceste vouchere, iar angajatul care beneficiază de vouchere de vacanţă nu mai beneficiază în cursul anului fiscal de bilete de odihnă. Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă sunt: 10, 20, 30, 40 şi 50 lei.

Proiectul de lege va fi propus şefului statului pentru promulgare, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Sursa: Agerpres