Piața de piscine în domeniul hotelier
|În contextul pandemic, țări europene precum Franța și Germania au investit în crearea de centre de sănătate și wellness. Potrivit unui studiu de specialitate realizat asupra României și altor 10 țări europene, în perioada 2020-2026 se așteaptă o creștere de peste 9% a pieței de piscine și spa-uri. Mai mult, studiul menționează și o majorare a pieței înregistrată în 2019, când aceasta a depășit pragul de un miliard de dolari.
În România a fost identificat un necesar de peste 200 de piscine în ultimele 6 luni. De asemenea, și domeniul Hotel și Relaxare a continuat să se dezvolte. În aceeași perioadă, 2470 astfel de investiții au fost identificate, dintre care aproape jumătate sunt unități de cazare.
Cum a evoluat piața de piscine în ultimele 6 luni?
Cu ajutorul singurei asistente de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în ultimele 6 luni au fost identificate 198 de investiții cu necesar de piscine. Suprafața cumulată a lucrărilor depășește 2.5 milioane mp, iar valoarea estimată atinge suma aproximativă de 9.25 miliarde RON.
Constanța ocupă prima poziție în clasamentul județelor cu cele mai numeroase lucrări, înregistrând un total de 16 proiecte. Următoarele locuri sunt ocupate de Ilfov (15 proiecte), Timiș (13 proiecte), Cluj, București și Tulcea, fiecare cu 12 lucrări înregistrate.
Iată cum arată distribuția numerică a șantierelor la nivel național:
Cantitatea de piscine solicitată în ultimele 6 luni
În total, cele 198 de investiții au înregistrat o cerere de 228 piscine. Cele mai însemnate cereri revin din județul Constanța (31 piscine), urmat de Tulcea (19 piscine) și Cluj (14 piscine).
Evoluția domeniului Hotel și Relaxare în ultimele 30 de zile
Dintre cele 187 de proiecte cu necesar de covor PVC, 61 au provenit din domeniul Hotel și Relaxare.
Cu ajutorul singurei asistente de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în ultima lună au fost identificate 367 proiecte din domeniul Hotel și Relaxare, dintre care 159 sunt unități de cazare (hotel, pensiune, hostel, vilă turistică). Valoarea estimată a investițiilor 3.89 miliarde RON, iar suprafața acestora este de aproximativ 1.70 milioane mp.
În topul județelor cu cele multe proiecte din domeniu se poziționează Constanța, cu un total de 33 șantiere. Următoarele poziții sunt ocupate de Bihor (21 proiecte), Cluj (20 proiecte) și Timiș (20 proiecte).
Evoluția domeniului Hotel și Relaxare în ultimele 6 luni
2470 de investiții din domeniul Hotel și Relaxare au fost înregistrate în ultimele 6 luni. Dintre acestea, 1199 sunt unități de cazare (hoteluri, hosteluri, pensiuni și vile turistice). Valoarea estimată a investițiilor atinge suma de 30.8 miliarde RON.
În topul județelor cu cele mai numeroase proiecte se află Constanța, cumulând un total de 240 lucrări. Județul Bihor se plasează pe a doua poziție, cu 140 de proiecte, urmat de Tulcea (121 proiecte).
Domeniul Hotel și Relaxare: pe ce șantiere se mai lucrează?
Iată 5 șantiere care se află în stadiul de execuție sau amenajare:
- Clădire Pro Arte S+P+1E – Reabilitare, recompartimentare și modernizare
Proiectul de desfășoară în județul Timiș, iar valoarea estimată a investiției depășește suma de 1.4 milioane RON
- Hotel S+P+2E – 4 stele
Hotelul este localizat în județul Giurgiu. Suprafața se se întinde pe 2901 mp.
- Sală de sport polivalenta P+2E 5.000 de locuri
Proiectul provine din județul Bihor și lucrările sunt într-un stadiu avansat. Valoarea investiției se ridică la suma aproximativă de 60 milioane RON.
- Pensiune turistică P+1E, 10 camere si fosa septica
Pensiunea este localizată în județul Tulcea, iar suprafața acesteia ocupă 579 mp.
- Hotel Swissotel, 3S+P+M+18E, 4 stele, 225 camere si 17 apartamente, 4 stele – Niro Tower Hotel
Proiectul se desfășoară în București și se întinde pe o suprafață de 30000 mp. Valoarea estimată a investiției atinge suma de 276 milioane RON.
Top 3 arhtecți care influențează piața de piscine
În ultimele 6 luni au fost identificate 129 firme de arhitectură și proiectare care au specificat piscine în documentațiile tehnice. În funcție de numărul de proiecte la care proiecte cu necesar de piscine, cele mai influente companii sunt ADN BIROU DE ARHITECTURA, GLOBAL BUSINESS MANAGEMENT GBM și RAZVAN BARSAN + PARTNERS, fiecare înregistrând 2 astfel de lucrări.
Top 3 proiecte din domeniul Hotel și Relaxare în căutare de oferte
Echipa IBC Focus monitorizează constant șantierele active din România. O mare parte dintre șantierele înregistrate în ultimele 30 de zile sunt în stadiul de autorizare, iar beneficiarii sunt în căutare de materiale aferente sau servicii de antrepriză.
- Restaurarea, consolidarea, echiparea și dotarea Muzeului de Etnografie Hagiescu Miriste Ds+P+1E+Pod
Beneficiarul proiectului menționează că sunt necesare servicii de antrepriză generală. Muzeul este localizat în județul Olt și se întinde pe o suprafață de 660 mp.
- Vilă turistică P+3E, spații de alimentație publică
Beneficiarul proiectului localizat în județul Constanța meționează că așteaptă oferte pentru BCA, tâmplărie PVC, temosistem și finisaje interioare și exterioare. Cantitățile de materiale din proiect au fost estimate.
- Complex hotel, aparthotel și locuinte colective S/D+P+6-9E
Complexul este localizat în județul Constanța și se întinde pe o suprafață de 8457 mp. Beneficiarul menționează că se pot înainte oferte pentru antrepriză generală și materiale de construcție primare, astfel încât proiectul se află într-un stadiu incipient.
Topul celor mai înalte clădiri din domeniul Hotel și Relaxare
În ultima lună au fost înregistrate 19 lucrări din domeniu care au cel puțin un etaj retras. Printre cele mai înalte clădiri se numără:
- Hotel Swissotel, 3S+P+M+18E, 4 stele, 225 camere si 17 apartamente- Niro Tower Hotel, București;
- Refațadizare, modernizare și extindere Hotel Sport Radisson Blu, S+P+M+8Er, 4 stele, Cluj;
- Aparthotel S+P+5E+6Er de 3 stele cu 32 unități de cazare, Cluj.
Domeniul Hotel și Relaxare: top 6 cei mai activi antreprenori din ultimele 6 luni
Cu ajutorul singurei asistente de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în ultimele trei luni au fost identificați 731 anteprenori generali în construcții care au executat lucrări în domeniul Hotel și Relaxare. În funcție de numărul de proiecte din domeniu, cele mai active companii sunt EURAS (5 lucrări), TCI CONTRACTOR GENERAL (6 lucrări), CONSTRUCTII ERBASU (6 lucrări), MBS GROUP CLUJ (5 lucrări), SEBA NEOCONS (5 lucrări) și SPORT PLAY SYSTEMS (5 lucrări).