Cum arata piscina de 1 km lungime?

Canicula de afară ne determină să fugim, care pe unde putem, să ne răcorim. După buget, putem merge la mare, însă cei mai mulţi români aleg piscina. Dar ce-aţi spune dacă aţi afla că într-un colţ de lume cineva a investit peste un miliard de euro pentru a construi o piscină cu o lungime de peste un kilometru?!

”Uriaşa” se află în Chile, iar funcţionarea sa anuală costă circa 2,3 milioane de euro.
Piscina, parte din complexul San Alfonso del Mar, a fost inaugurată în anul 2006, cu o investiţie ce a depăşit un miliard de euro. Printre altele, deţine recordul mondial pentru cea mai mare adâncime: peste 35 de metri. Laguna artificială care atrage anual zeci de mii de turişti, impresionează cu ape transparente, de un turquoise asemenea mărilor tropicale. Acest lucru e posibil datorită tehnologiilor avansate prin care apa colectată din ocean este pastrată în condiţii perfecte. Apa este mai caldă decât apa mării, şi se menţine permanent la 26 de grade Celsius. Bazinul este alimentat cu apă din Oceanul Pacific, pompată, filtrată şi tratată.

Sursa




Add a Comment