Hotelierii de pe Litoral au început să-şi deschidă firme de management în Bulgaria, cu care operează unităţile turistice, pentru că în ţara vecină taxele şi impozitele sunt mult
Primăria Corabia va scoate la licitaţie în vederea concesionării două hectare de teren situat pe malul Dunării, dând astfel curs solicitărilor unor investitori privaţi care vor să dezvolte
Bulgaria asteapta multi turisti romani cu ocazia Pastelui. Punctul lor oferta: preturile au ramas neschimbate fata de 2013. Bulgaria asteapta multi turisti romani de Paste, transmite luni postul
O bază de tratament a fost inaugurată, ieri, la Vâlcele, judeţul Covasna, după şapte ani de la începerea lucrărilor, valoarea investiţiei depăşind 3,3 milioane de lei. În baza
Mijlocul lunii martie va oferi prilejul întâlnirii cu două manifestari expoziţionale ce au ca punct comun relaxarea. Astfel, între 13 şi 16 martie, vizitatorii sunt asteptăţi la ROMEXPO
Gustave Eiffel, inginer și arhitect francez faimos în lumea întreagă, expert în construcții cu schelet metalic și elemente prefabricate metalice, cum au fost Turnul Eiffel în Paris sau
Potrivit ultimelor date centralizate de Direcția Regională de Statistică Alba, în anul 2013, în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 100.721
Adevarul estimeaza ca hotelurile şi restaurantele de la munte pierd peste un milion de euro pe zi pentru că nu ninge Lipsa zăpezii din staţiunile montane şi temperaturile
Atunci cand iti construiesti o pensiune, un hotel sau chiar si doar un restaurant…este atat de simplu sa dai gres. Rusii…cu toata puterea lor de cumparare si cu
Folosim cookies ca sa va oferim cea mai buna experienta pe acest site. Daca doriti sa ramaneti inseamna ca sunteti de acord cu politica de utilizare a cookies-urilor.