Acoperisurile care sustin performanta: NOVATIK, sponsor al echipei de handbal feminin CSM Bucuresti
Brandul Novatik, produs al companiei Final Distribution, a devenit partenerul echipei de handbal feminin CSM Bucuresti, câștigătoarea Ligii Campionilor în anul 2016.
Performanța este cuvântul care definește cel mai bine echipa CSM București, parteneriatul încheiat venind ca o încununare naturală a unor sinergii și valori comune. Performanța este cea care a propulsat Final Distribution în business-ul cu acoperișuri și tot ea este cea care o menține în topul companiilor de profil.
Parteneriatul a fost anunțat public miercuri, 24 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Gabriela Szabo, director general al clubului CSM București, Nicolae Luca, team-managerul echipei feminine de handbal și Dan Mircescu, director general Final Distribution.
Compania Final Distribution activează în domeniul construcțiilor, mai exact pe piața acoperișurilor, fiind producătorul brand-ului Novatik, prima țiglă metalică în panouri mici produsă în România. Viziunea companiei este aceea de a fi liderul pieței românești de soluții premium pentru acoperișuri, astfel că asocierea cu cel mai bun club de handbal feminin din România a venit în mod natural. Parte din ADN-ul companiei este competitivitatea și de acum Final Distribution se va inspira permanent din atitudinea campioanelor CSM București, activând cu responsabilitate și fair-play în continuare și inovând piața învelitorilor din România.
Gabriela Szabo, director general al clubului CSM București: ”Sunt foarte fericită că mediul privat vine către sportul românesc și în special către CSM București, un club care crește foarte frumos, un club deja de prestigiu, care are valori extraordinare în interior. Îi mulțumesc foarte mult noului nostru partener pentru că acum plecăm împreună pe un drum al performanței, concurenței și fair-play-ului. Unul dintre obiectivele mele este să aducem parteneri din mediul privat, să ne ajute să ne dezvoltăm pe toate cele trei paliere: sport de masă, performanță și parte de infrastuctură sportivă, acolo unde ne permite legea. Sportul românesc are nevoie de asemenea parteneri, de oameni care să investească în marea performanță. Avem sportivi extraordinari la CSM București și mă bucur că și alți sportivi de valoare, cu potențial uriaș pentru viitor, vin alături de CSM București și doresc să facă parte din familia CSM-ului. Suntem garantul performanței”.
Dan Mircescu, director general Final Distribution: ”Ideea acestui parteneriat a venit oarecum normal, ținând cont că activăm într-o piață concurențială, competitivă, motiv pentru care ne-am asociat cu un club sportiv în care la fel ca la noi competitivitatea este cuvântul de bază. Totul a venit ca o continuare bazată pe competitivitate și inovație, așa că vrem să ne folosim de toate sinergiile în această direcție. Mai mult decât atât, ideea de a susține sportul este un lucru care cred că ar fi oportun și pentru alte companii din mediul privat. Suntem onorați că reușim să susținem performanța la cel mai înalt nivel. Ne dorim să fim un exemplu pentru toți cei din mediul privat, de a susține sportul și de a fi o componentă de bază, mai ales că finanțarea este destul de greoaie, iar noi ca mediu de afaceri avem un rol important în susținerea sportului în general. Dacă ne uităm la palmaresul și performanțele clubului, CSM București este clar cartea câștigătoare”.
Nicolae Luca, team-manager echipa feminină de handbal: ”Dincolo de activitatea sportivă și spectacolul handbalistic ce intră direct în atribuțiile echipei, suntem preocupați de continuitate în sport prin susținerea financiară venită atât din partea Consiliului General al Capitalei, cât și din mediul privat. Ne bucurăm că rezultatele noastre au convins și sperăm ca acest lucru să fie un imbold și pentru alți potențiali parteneri. Clubul CSM București rămâne deschis oricărei forme de parteneriat serios, bazat de integritate și fair-play. Vrem să fim un exemplu pentru concurență, dar și un model de spirit de echipă. Ne asigurăm că investițiile făcute susțin atât activitatea echipei de senioare, cât mai ales cea a Centrului de Copii și Juniori, acesta fiind unul dintre principalele noastre obiective. Ne mândrim cu copiii și juniorii de la CSM București și avem convingerea că de acolo se vor ridica viitoarele talente care vor face fericiți prin performanțele lor mii de spectatori”.
Parteneriatul dintre Novatik și CSM București a debutat vineri, 26 ianuarie, la meciul din grupa principală a Ligii Campionilor la handbal feminin, când Campioana României a învins formația maghiară Gyor, scor 28-22, consolidându-și poziția de lider. CSM București a învins Gyor pentru a doua oară în carieră, însă pentru prima dată în România, în prezența a 5000 de spectatori.
_________________________________________________________________
Despre Novatik :
Brandul Novatik, produs al companiei Final Distribution, oferă soluții premium pentru acoperișuri: țiglă metalică în panouri mici, tablă prefalțuită, sisteme de jgheaburi și burlane, fiind un sistem performant de învelitori metalice, fabricat 100% în România. Faptul ca Novatik oferă sisteme sigure de învelitori (țiglă în panouri mici cu suprapuneri perfecte, design modern, pierderi reduse, materie primă de foarte bună calitate și sisteme de jgheaburi și burlane care se potrivesc oricărui tip de proiect architectural) reprezintă un avantaj competitiv care recomandă Novatik atât pe piața internă cât și pe piața externă.
Web: www.novatik.ro | www.finaldistribution.ro. Facebook: Novatik Romania | Final Distribution.
Related Posts
-
Fostul Hotel Teleferic din Poiana Brasov va fi renovat
Niciun comentariu | iul. 18, 2013
-
Servicii de antrepriză generală cu materiale de construcții solicitate la o pensiune din Prahova
Niciun comentariu | apr. 26, 2021
-
Cadoul lunii octombrie: Turul Romaniei in 10 investitii medii si mari care isi cauta antreprenor
Niciun comentariu | oct. 17, 2017
-
Se mai lucreaza la santierele de tip unitati de cazare?
Niciun comentariu | mai 12, 2020