Turoperatorul francez Salaün Holidays intentioneaza să relanseze circuitele turistice cu destinaţia România

Imaginea României nu se bucură de prea mare succes în Franţa, însă această destinaţie, pe nedrept uitată de turiştii francezi, merită mai mult. Patrimoniul României, varietatea regiunilor şi satelor sale, bisericile medievale fortificate din Carpaţi fac din această ţară o veritabilă bijuterie culturală din Europa Centrală, scrie luni site-ul TourMaG.

Salaun Holidays a fost, în anii 1990, una dintre principalele agenţii de turism specializate pe această destinaţie, cu peste 2.000 de turişti pe an.

După cum a ţinut să amintească Le Pennec pentru site-ul TourMaG.com, în anii 1990 Salaun Holidays era unul dintre principalii agenţi de turism pe direcţia România, rezervând sejururi şi cure termale la Marea Neagră. Ulterior, agenţia a redus din ritm pe această direcţie, în situaţia în care transportul aerian şi condiţiile pieţei nu-i permiteau să fie competitivă în raport cu alte destinaţii.

400 turisti francezi

De atunci, Salaun Holidays a reglat problema transportului aerian, datorită parteneriatului cu Air France, care i-a permis să organizeze circuite regionale. Apoi, turoperatorul francez a renegociat itinerariul cu noul său partener Karpaten. Concret, acum turoperatorul francez propune circuite între Marea Neagră şi Balcani, dar şi sejururi şi cure de tratament, precum şi cazare în hoteluri de 3 şi 4 stele, ofertă prezentată în noua broşură lansată la începutul anului.

Compania oferă cazare de calitate, servicii de ghid şi alegerea itinerariilor, cu circuite ce durează între 8 şi 12 zile, sau Marele Tur al României, cu 3 nopţi la Marea Neagră, ceea ce permite propunerea unui produs de calitate, la tarife foarte atractive. Compania are oferte începând de la 799 de euro, cu taxe de transport aerian incluse, pentru un circuit de 8 zile.

Salaun Holidays mizează pe un număr de 400 de clienţi în 2014 pentru destinaţia România.

sursa: Agerpres