Tortul şi Pâinea Anului 2016 – gustul, originalitatea și specificul românesc
|Numeroşi brutari şi cofetari din toată ţara vor intra în cursa pentru premierea celei mai bune pâini şi a celui mai gustos tort, cu prilejul expoziţiei GastroPan. Dincolo de trofeele şi premiile oferite de organizatori și sponsori, câştigătorii vor beneficia de o promovare mediatică intensă. În plus, reţeta Tortului Anului va putea fi preluată de mai mulţi producători din ţară, produsul ajungând astfel la cât mai mulţi consumatori. Concursurile GastroPan se vor desfăşura în cadrul celei mai mari expoziţii dedicate sectorului de panificaţie, cofetărie şi HoReCa, ce se va desfăşura în perioada 7-9 aprilie 2016 la Centrul Expo President din Târgu Mureş. Dintre cele 8 categorii competiţionale, concursurile care desemnează Tortul şi Pâinea Anului 2016 sunt cele mai importante, atât pentru concurenţi cât şi pentru publicul larg.
Cel mai gustos tort inspirat din tradițiile culinare românești va fi Tortul Anului 2016
Competiţia pentru desemnarea celui mai bun tort din 2016 îi provoacă pe concurenţi să dezvolte un tort inovator, ce nu se găseşte în comerţ, cu o denumire originală, inspirat din tradițiile culinare românești, reinventând reţete consacrate şi adaptându-le la noile tendinţe alimentare. Tematica acestei categorii de concurs este Reinventarea tradiției. Juriul va analiza calitatea blaturilor, gradul de însiropare, compoziţia cremelor, disponibilitatea şi provenienţa ingredientelor folosite – locale/indigene, caracterul sănătos al materiilor prime, armonia dintre elementele decorative şi interiorul tortului şi, nu în ultimul rând originalitatea reţetei. Cofetăria care îşi va adjudeca trofeul Tortul Anului 2016 se va bucura de o campanie de promovare în mass media, iar tortul va putea fi produs de orice alt laborator de cofetărie interesat, cu condiţia de a respecta reţeta originală şi de a promova produsul sub denumirea de „Tortul Anului 2016 – GastroPan”.
Pe de altă parte, categoria Creație Artistică aduce ca noutate o tematică bogată și interesantă – Carnavalul, capabilă să exploreze fantezia și creativitatea concurenților. Tematica impusă este foarte generoasă iar creațiile prezentate trebuie să fie viu colorate și să exprime veselie și dinamism.
Pâinea Anului 2016: șanse egale pentru brutăriile artizanale și industriale
Una din noutățile acestei ediții GastroPan este crearea a două subcategorii la competiția pentru titlul „Pâinea Anului 2016”, în funcție de procesele tehnologice (artizanale sau industriale) și cantitățile produse. Se urmărește astfel pe de o parte valorificarea talentelor micilor producători, dar și aprecierea investițiilor în cercetare și dezvoltare ale producătorilor industriali. În cursa pentru premiul „Pâinea Anului 2016 fabricată industrial în România” se pot înscrie concurenți reprezentând fabrici industriale care produc pâinea respectiv într-o cantitate mai mare de 300 kg pe zi. Pe de altă parte, concurenții care se întrec pentru trofeul „Pâinea Anului 2016 realizată artizanal în România” pot fi mici producători care obțin zilnic, în proces artizanal, cel mult 100 kg din pâinea prezentată în concurs. Juriul va decide ținând cont de factori precum proprietăţile organoleptice (formă aspect, structura miezului şi a cojii, aromă) sau caracterul inovator. Câștigătorii vor beneficia de promovare mediatică în toată ţara, astfel brutăriile care dețin trofeele câştigând notorietate, iar consumatorii dobândind acces la noi sortimente de pâine.
Dincolo de cele mai gustoase torturi şi cea mai inovatoare pâine, la Concursurile GastroPan vor mai fi premiate cele mai bune produse de patiserie, cele mai reuşite platouri reci, cele mai impresionante sculpturi culinare şi cele mai bune piese artistice obţinute din aluat de panificaţie.
Expoziţia GastroPan îşi aşteaptă vizitatorii în perioada 7-9 aprilie 2016, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Pentru detalii şi taloane de acces la eveniment, mai multe poze și video accesați pagina www.gastropan.ro