SIMEX deschide un showroom spectaculos în București

Unul dintre magazinele brandului de mobilier de lux Simex s-a mutat într-un spațiu spectaculos din Capitală, cu o suprafață de peste 300 mp.

Noul showroom este amplasat în Voluntari, pe Bulevardul Pipera, Nr. 1S și are o suprafață de 302 mp. O clădire cu un design aparte, dedicată în exclusivitate colecțiilor SIMEX.

Spațiul a fost renovat și pregătit pentru a găzdui cele mai populare produse Simex, precum cele din colecțiile Cleopatra, Veneția Lux, Cristina, Carina, Elips. Mobilierul expus va fi actualizat periodic, astfel încât clienții să poată avea acces direct la produsele preferate. Aceștia pot comanda în noul magazin de prezentare mobila pe care o doresc, urmând a fi livrată către destinație direct din fabrică. Comenzile care îndeplinesc anumite condiții beneficiază de transport și montaj gratuit, specialiștii Simex deplasându-se la domiciliu pentru asamblarea mobilei.

În noul magazin clienții au parte de asistență de specialitate și pot consulta diverse materiale de prezentare, precum paletare de culori și tapițerii. Noul showroom își așteaptă cu drag vizitatorii de Luni până Vineri, între orele 10:00-18:00 și Sâmbăta, între orele 10:00 – 15:00.

SIMEX este un brand internațional consacrat, cu acționariat 100% românesc, cu centrul în capitala mobilei românești, Șimleu Silvaniei, Sălaj, Transilvania și cu o tradiție de peste 70 de ani în prelucrarea lemnului. Prin fiecare produs confecționat de meșterii școlii transilvane, renumită pentru mobilier în întreaga lume, SIMEX dorește să crească prestigiul mobilei românești și să ridice acest meșteșug la rang de artă, prețuind resursele naturale și valorificându-le în interiorul țării.