Premiul “Best VRF Project 2020” acordat de Mitsubishi Electric Air Conditioning pentru MIT Clima

Ti s-a parut interesant? Spune mai departe:

Când spui București, printre cele mai cunoscute și frumoase zone care iți vor veni în minte este și cartierul Floreasca!

În anii din urmă atmosfera din cartier a fost revigorată prin diverse proiecte imobiliare îndrăznețe de refacere a celor mai apreciate clădiri, printre care și Piața Floreasca și platforma Automatica, unde a funcționat în perioada interbelică o hală a producătorului de automobile Ford.

La proiectul „One Mircea Eliade” (al dezvoltatorului One United Properties) a contribuit și Compania MIT Clima cu echipamente profesionale de climatizare marca Mitsubishi Electric Air Conditioning și, în special, cu suportul tehnic acordat de profesioniștii din echipa tehnică și de ofertare.

Proiectul “One Floreasca City”
Pe Calea Floreasca se observă noul complex cu funcțiune mixtă „One Floreasca City”, ce va avea trei clădiri rezidențiale cu 247 apartamente exclusiviste (două de câte 15 etaje fiecare și unul de 20 de etaje) sub denumirea de „One Mircea Eliade” (cu pre-certificare Green din partea ROGBC) și o clădire de birouri Clasa A de 16 etaje cu o suprafață închiriabilă de 23.876 mp denumita “One Tower”, care deține pre-certificarea LEED v4 Core & Shell la nivel Platinum, cel mai înalt nivel de apreciere și evaluare tehnică a unei construcții. Cea de-a treia componentă a acestui ansamblu mixt este un spațiu contemporan de retail operat de Auchan România.

Proiectul imobiliar multifuncțional One Floreasca City este unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din zona centrală a Bucureștiului, ce redă orașului și comunității o zonă abandonată de 20 de ani.

Pentru realizarea proiectului imobiliar dezvoltatorul One United Properties a investit aproape 100 milioane EURO. Printre facilitățile ansamblului se ragăsesc o sală de fitness cu piscină, restaurant, food-court, supermarket și alte spații comerciale. Atât clădirea de birouri cât și imobilele de locuit vor avea vedere către Parcul Floreasca, iar în interiorul ansamblului se vor găsi spații verzi în proporție de 30% din suprafață.

Compania One United Properties este recunoscută ca una inovatoare, implicată în adoptarea de tehnologii moderne de construcție în scopul realizării de clădiri eficiente din punct de vedere energetic, cu un impact minim aspura mediului. Această recunoaștere a fost acordată inclusiv de către Romania Green Building Council printr-o pre-certificare “Green Homes” în anul 2019 pentru „One Mircea Eliade”. La această recunoaștere a contribuit și Compania Mit Clima cu echipamente de ventilaţie și sistemul de aer condiţionat (HVAC) care utilizează agent frigorific prietenos cu mediul, funcţioneza corespunzător pentru a atinge performanţa economică necesară și gradul foarte înalt de eficienţă energetică. Această tehnologie oferă un climat interior sănătos, cu un grad controlat de umiditate și cu temperatură uniformă.

Premiu pentru “Best VRF Project” acordat companiei MIT Clima

Producătorul nipon Mitsubishi Electric a susținut în primul trimestru al anului 2020 o întâlnire cu dealerii internaționali în cadrul căreia a recunoscut rezultatele bune ale implicării echipei MIT Clima din cadrul proiectului rezidențial „One Mircea Eliade”.

Echipamente de climatizare Mitsubishi Electric

Compania MIT Clima, importator și distribuitor cu o vechime de 10 ani pe piața de echipamente profesionale de climatizare, s-a implicat în proiectul „One Mircea Eliade” pe partea de suport tehnic pus la dispoziție în etapa de proiectare și ofertare, cât și pe partea de montaj și punere în funcțiune ce vor urma.

Echipamentele de aer condiționat propuse sunt de cea mai nouă tehnologie, ultimele generații de produse ale diviziei de climatizare a Mitsubishi Electric.

Mitsubishi Electric este lider mondial în sistemele de aer condiționat pentru uz rezidențial, comercial și industrial. Provocarea de a crea sisteme de climatizare adecvate pentru condițiile climatice din Japonia i-a condus la dezvoltarea de mașini robuste, dar uimitor de sofisticate, și de sisteme care pot face față în aproape orice condiții climatice, deosebit de eficiente energetic și cu un impact negativ minim asupra mediului înconjurător.

Sistemele CITY MULTI Y

Noile unități exterioare de aer condiționat introduse pe piață au fost reproiectate complet la nivelul compresorului, schimbătorului de căldură, ventilatorului și funcțiilor. Un alt avantaj îl reprezintă și greutatea mai mică față de seria precedentă, ceea ce face instalarea mai facilă.

Gama CITY MULTI Y pentru aplicații de mari dimensiuni folosește un sistem cu refrigerant cu două țevi, care permite schimbarea sistemului de la răcire la încălzire, asigurându-se că un climat interior constant este menținut în toate zonele. Permite până la 50 unități interioare conectate cu până la 130% din capacitate conectată pentru a maximiza posibilitățile de configurare ale proiectantului.

Avantajele sistemelor CITY MULTI Y

În modul de încălzire (degivrare), înainte de un ciclu de degivrare ecartul de temperatură este mărit cu 20%, pentru a livra putere mai mare, în vederea compensării reducerii de capacitate temporară din timpul degivrării.

Unitățile exterioare pornesc în modul de capacitate ridicată pentru a atinge rapid confortul iar apoi după 30 de minute trec automat pe modul de eficiența ridicată, pentru a economisi energia.

Posibilitatea de a funcționa în modul de răcire până la temperatura exterioară de 52⁰C este un avantaj important chiar și pentru zone temperate, în care această temperatura este întâlnită foarte rar, date fiind efectele încălzirii globale ce cresc șansele pentru evenimente meteorologice extreme.

Unitățile interioare primesc suficientă putere pe conexiunea de control de la unitatea exterioară, astfel sistemul nu se oprește din funționare atunci când unei unități interioare i se oprește alimentarea electrică. Funcția face posibilă servisarea unei unități interioare în timp ce restul sistemului continuă să funționeze și este utilă de asemenea în aplicații rezidențiale, unde chiriașii pot să închidă disjunctorul general atunci când pleacă în concediu.

Unitățile interioare pot fi comandate prin dispozitive de control. La acest capitol Mitsubishi Electric dispune de aparate moderne, care pot fi integrate în sisteme de monitorizare și control de la distanță.

Dispozitivul de control AE 200E îți permite administrarea a până la 200 unități interioare (dacă se folosește împreună cu alte 3 extensii EW-50). Facilitează controlul individual sau colectiv al grupurilor, blocurilor sau zonelor; are interfață ethernet pentru conectarea cu sistemele de supraveghere BMS și un software de server WEB integrat pentru administrare folosind Internet Explorer®.

MELCloud și RMI sunt cele două varinate de software de monitorizare și control în cloud, de la Mitsubishi Electric.

Mel Cloud a fost creat pentru aplicații industriale, recent a fost extins și pentru sistemele VRF CITY MULTI, reprezintă soluția completă și intuitivă cu toate funcțiile de control și monitorizare principale.

RMI este un sistem de monitorizare și control de la distanță, în cloud, pentru uz profesional. Are posibilitatea de a afișa caracteristicile avansate de monitorizare a energiei, cum ar fi: consumul orar, grafice personalizate, colectarea și afișarea datelor, administrarea geo-localizată a obiectivelor multiple, alocarea consumului de energie.

[google-translator]