Operatorii din HoReCa îşi vor asuma costul testării rapide a clienţilor?

Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât prețurile produselor să nu fie afectate. Această decizia a fost declarată marţi, la finalul întrevederii cu şeful Guvernului, de către reprezentanţii a două patronate din HoReCa.

Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, a apreciat că numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat și alţii pot dovedi că au contactat virusul în trecut, scrie Agerpres.

„Pe lângă vaccinare luăm în calcul testarea de către operator, pe costurile operatorilor. Deci nu discutăm aici de un potenţial cost pentru cetăţenii României, însă toate aceste reguli care ar putea ajuta redeschiderea ospitalităţii la data de 1 iunie vor fi decise în Comitetul interministerial. (…) Nu ne aşteptăm ca toţi clienţii noştri să urmeze a fi testaţi, pentru că avem o categorie de clienţi suficient de mare şi în creştere care s-a vaccinat, avem o categorie de clienţi suficient de mare care a trecut prin boală şi poate arăta că a trecut prin boală, aşadar cei care vor fi testaţi rapid vor reprezenta o minoritate, iar acest cost, între 2 şi 3 euro, care va fi un unul de testare rapidă este un cost asumat de operatori”, a menţionat Dragoş Petrescu.

De asemenea, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a declarat că operatorii nu vor transfera asupra clienţilor costurile testării rapide.

„Evident că orice cost care e suportat de operator se regăseşte cumva, dar nu vor creşte preţurile datorită acestor costuri (cu testările rapide, n.r.), ni le vom asuma noi, cu scopul de a creşte volumul, de a creşte circulaţia turistică în unităţile noastre, deci în niciun caz nu vom transfera costul pe client”, a menţionat Călin Ile.

Mai mult, acesta a menționat că angajaţii din HoReCa nu vor fi obligaţi să se vaccineze.

„Cel mai bun lucru pe care noi îl putem face acum e să îmbrăţişăm această idee a vaccinării în industria noastră. Cu cât vom avea mai mulţi salariaţi din HoReCa vaccinaţi, cu atât vom da semnalul că suntem o industrie sigură. Nu-i putem obliga, sigur că nu, şi pe măsură ce vom fi o industrie sigură vom putea ridica mai repede restricţiile, cu orizontul de timp 1 iunie ca obiectiv comun. Dacă lucrurile merg mai bine, acest termen se poate devansa, sperăm ca lucrurile să nu meargă mai prost, pentru că toată lumea e mobilizată. Noi credem că 1 iunie este o dată viabilă”, a afirmat Călin Ile.