Noi unitati de cazare in centrul istoric al Clujului

Societatea Hold Invest şi Simona Boeriu, beneficiarii unui proiect de imobil cu spaţii destinate serviciilor, plănuiesc o clădire care să includă birouri, dar şi apartamente în regim hotelier în centrul istoric al oraşului.

Beneficiarii au obţinut luna trecută un certificat de urbanism pentru restructurarea unui imobil existent pe str. Paul Chinezu şi construirea unei clădiri de birouri cu parter, două etaje şi un al treilea retras, care să includă şi spaţii de servicii şi activităţi culturale şi expoziţionale. Certificatul de informare privind posibilităţile de construire a fost solicitat pentru pregătirea proiectului pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Faţă de primele planuri anunţate de investitori, imobilul a mai primit o posibilă funcţiune: apartamente în regim hotelier. Noua destinaţie adăugată funcţiunilor clădirii, de spaţii de cazare, este justificată de poziţionarea în centrul istoric.

Segmentul este unul în care asociaţii Hold Invest au deja experienţă, aceştia fiind proprietarii hotelului Opera Plaza. Unitatea amplasată pe str. T. Moşoiu este însă de mai mari dimensiuni şi se adresează unui alt segment de piaţă decât cel turistic, fiind destinată în principal zonei business. „Am decis să mergem pe un proiect de clădire mixtă ca să disipăm riscul, astfel că vom avea patru apartamente în regim hotelier şi mici spaţii de birouri, potrivite pentru activităţi gen cabinete de avocatură sau notariale”, a explicat Călin Buzoianu, asociat în Hold Invest. Cu toate că iniţial se dorea demararea lucrărilor în 2011, conform noilor planuri acestea vor începe în toamnă. În aceste condiţii, clădirea ar urma să fie predată în primăvara anului viitor. Investiţia este estimată la 600.000 de euro.

Potrivit Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) avizat, clădirea de pe Paul Chinezu va avea subsol, parter, două etaje şi un al treilea retras, cu parterul şi subsolul clădirii destinate activităţilor culturale şi expoziţionale. „Parterul se va amenaja astfel încât să permită vizibilitatea asupra vestigiilor istorice. Accesul auto se va realiza din str. Paul Chinezu prin gang, parcarea se va asigura la subsol, cu lift auto. Tratarea arhitecturală a faţadelor va respecta condiţiile din avizul Comisiei Monumentelor”, se precizează în hotărârea de consiliu local din iulie 2010, care aprobă restructurarea imobilului existent şi construirea unei clădiri de birouri.

În apropiere de str. Paul Chinezu, în una dintre cele mai populare zone ale centrului istoric, biroul de arhitectură şi urbanism Arhimar lucrează la un proiect propriu pentru un hotel de 4*. Pe terenul proprietate privată din Piaţa Muzeului nr. 2 există acum o casă pentru care Arhimar a obţinut deja autorizaţia de desfiinţare. Noul imobil propus va avea subsol, parter, două etaje şi mansardă, zonă de spa la subsol, parter deschis publicului, cu restaurant, 21 de camere la nivelurile superioare, dar şi un lounge, potrivit proiectului prezentat în şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism. Biroul de proiectare, care deţine proprietatea din centrul istoric a atras în proiect un partener de finanţare. Valoarea investiţiei este de 1,5 milioane de euro.

Acum trei ani a fost promovat proiectul pentru realizarea unui imobil în vecinătatea Pieţei Muzeului, peste situl arheologic din zona str. V. Deleu, care încă nu a fost demarat în şantier. Proprietarul terenului a propus un hotel de 29 de camere, în vreme ce subsolul ar fi amenajat pentru expunerea vestigiilor. Imobilul a fost proiectat pe structura subsol, parter, două etaje şi mansardă, iar terenul de pe str. V. Deleu nr. 1, proprietate a beneficiarei Adela Logean, are 748 mp. În 2010, o altă unitate de cazare în zona ultracentrală a fost propusă pentru zona G. Şincai – S. Micu. Proiectanţii au propus un imobil de patru etaje pe terenul cu ieşire la străzile Şincai şi Micu, mai exact un hotel de 30 de camere.

Beyfin se deschide în vară

Un hotel deja ridicat şi finalizat ar putea fi deschis în această vară, potrivit proprietarilor. Beyfin, ridicat în Piaţa A. Iancu, este finalizat deja din februarie 2009. Unitatea are 28 de camere şi trei apartamente.

Sursa