Marketing cu forta pentru hotelierii din Delta Dunării
|Structurile de cazare din Delta Dunării, de la pontoane şi până la hoteluri, dar şi barurile şi restaurantele, vor plăti din acest an o taxă de promovare, iar suma colectată va fi folosită pentru a face destinaţia mai cunoscută în ţară şi străinătate.
„Vrem să introducem din acest an o taxă de promovare în Delta Dunării, după modelul staţiunii Mamaia. Am decis acest lucru împreună cu hotelierii şi autorităţile locale din Deltă, iar bugetul care va fi creat va fi folosit pentru promovarea Deltei”, a declarat agenţiei Mediafax Corina Martin, preşedintele Asociaţiei de Promovare „Litoral – Delta Dunării”.
Taxa va fi colectată de la toţi operatorii din Deltă şi va fi diferenţiată în funcţie de tipul de activitate. De exemplu, în Mamaia, un hotel plăteşte o taxă de promovare de 4.000 de lei pe an, un club de noapte 3.000 de lei şi un apartament în regim hotelier 100 de lei.
Potrivit datelor INS, anul trecut au ajuns în Delta Dunării, inclusiv în oraşul Tulcea, aproape 81.000 de turişti, cu 10% mai puţini decât în anul precedent. Dintre aceştia, mai puţin de 23.000 au fost străini.
Suntem foarte curiosi cum vor masura rezultatele de promovare si cat de transparenti vor fi cei de la Asociatia de Promovare „Litoral – Delta Dunarii”