Lupta inegala dintre turismul romanesc si cel din Bulgaria

Reprezentanții Federației Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS) sunt nemulțumiți de creșterea numărului de turiști autohtoni pe litoralul românesc la o cifra de 40.000 față de cei 30.000 de turiști din 2012.

Ei susțin că această creștere reprezintă un rezultat slab față de cei peste 100.000 de turiști bulgari care își petrec această perioadă pe litoralul din țara lor.

“Dacă adăugăm la acest rezultat și zecile de mii de români care au ales să își petreacă mini vacanța în Bulgaria, ajungem la concluzia că turismul românesc duce o luptă inegală cu cel bulgăresc, iar cauza acestui lucru sunt taxele prea mari din sistemul românesc”, susțin reprezentanții FPTS, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, problema majoră pentru investitorii în turismul din România o constituie fiscalitatea prohibitivă, respectiv TVA de 24%, impozitul pe profit de 16% sau impozitul pe dividente de 16%.

Astfel, la 100 de euro, operatorul din turism român va achita către buget 46,37 euro, în timp ce în Bulgaria un operator în turism achită doar 20% TVA, 10 % impozit pe profit și 10% impozit pe dividente, așadar va da la buget doar 35,20 euro din 100 de euro.

La fiecare 100.000 de euro, operatorul bulgar va achita cu 11.170 euro mai puțin decât cel din România.

Această diferență se observă imediat din investițiile în personalul de calitate, în varietatea felurilor de mâncare, în sistemul all inclusive, în marketing sau chiar în achiziționarea unor francize importante de lanțuri hoteliere internaționale care se transformă în magnet pentru turiștii străini.

Turiștii atrași prin brand și servicii

Un exemplu în acest sens îl reprezintă lanțul hotelier Sol Melia, prezent în Bulgaria cu un hotel de 5 stele la Nisipurile de aur, cu un hotel de 5 stele la Nessebar, cu alte două hoteluri de 4 stele în aceeași stațiune și cu un hotel de 4 stele la Obzor, locații care atrag turiștii străini prin brand și servicii ireproșabile.

Acest model al creșterii valorii litoralului prin captarea de branduri de renume din industria hotelieră mondială poate fi aplicat și in România, investitorii străini fiind un vector extrem de important în atragerea de turiști străini și în păstrarea românilor pe litoralul autohton, dar nici un investitori străin nu vine într-o țară cu fiscalitate ridicată și greoaie.

Reducerea selectivă a taxelor într-un domeniu care poate fi dezvoltat în mod durabil ar însemna o gură de oxigen pentru toți operatorii din turism, iar pentru ca statul să fie sigur că facilitățile acordate vor contribui la îmbunătățirea turismului românesc, scutirile pot fi condiționate de investiții sau de implementarea unor sisteme performante, precum cel de all inclusive.

Potrivit reprezentanților Federației, este imposibil ca turismul românesc să țină pasul cu concurența bulgară din moment ce diferența de taxare este de peste 10 puncte procentuale, care se regăsesc în diferențe similare la tarife sau la servicii.

Sursa




Add a Comment