Îți izolezi casa cu vată minerală? Iată care sunt diferențele dintre produsele de pe piață – Recomandările Knauf Insulation
|Potrivit Knauf Insulation România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, există îndelungi comparații și dezbateri legate de fiabilitatea celor două tipuri de vată minerală. Așadar, ca producător, atât de vată minerală de sticlă, cât și bazaltică, Knauf Insulation oferă recomandări imparțiale cu scopul de a ajuta clienții să aleagă cele mai bune produse pentru nevoile lor.
„În primul rând, este important de menționat că ambele tipuri de vată minerală au proprietăți de izolare termică, fonică și de protecție la incendiu, fiind folosite atât în construcții rezidențiale, non-rezidențiale, cât și industriale. Totuși, în funcție de aplicație și cerințele specifice, atât vata minerală de sticlă, cât și cea bazaltică, pot oferi avantaje unice”, a declarat Adrian Garofeanu, director comercial Knauf Insulation România și Bulgaria.
Izolare termică
În cazul în care performanțele termice sunt cea mai importantă cerință a materialului izolant, vata minerală de sticlă oferă o gamă mai variată de produse, cu performanțe termice începând de la 0,032 W / mK. De asemenea, produsele din vată minerală de sticlă au o greutate redusă cu circa 50% față de produsul similar din vată bazaltică. Acest fapt creează un avantaj în manipularea materialului, mai ales în cazul aplicațiilor de tip acoperișuri înclinate (mansarde) și pereți de compartimentare.
Printre cele mai frecvente tipuri de aplicații în acest caz, se numără acoperișurile înclinate, expuse cel mai mult influențelor exterioare, rezultând o supraîncălzire a mansardei vara și o răcire accentuată iarna. Pentru acestea, Knauf Insulation recomandă ca izolarea să se realizeze cu vată minerală cu tehnologia ECOSE®, împreună cu sistemul Homeseal LDS 0.02. Acesta este alcătuit din folii permeabile la vaporii de apă care permit vatei să elimine condensul de la interior, împiedicând totodată pătrunderea eventualului condens în materialul izolator. La interior, se aplică o barieră de vapori Homeseal LDS 5, ce va împiedica pătrunderea umezelii în materialul izolator.
Importanța materialelor izolante calitative primează în acest caz întrucât, potrivit specialiștilor Knauf Insulation, circa 35% din pierderile de energie ale unei case au loc prin acoperiș.
Protecție împotriva incendiilor
Funcția de protecție la incendii este necesară pentru prevenirea degradării structurii clădirii în cazul incendiilor, respectiv asigurarea evacuării în siguranță a persoanelor din clădire. Ambele tipuri de vată minerală sunt materiale incombustibile, având Euroclasa de reacție la foc A1. Spre deosebire însă de vata minerală de sticlă, cea bazaltică este perfectă pentru temperaturi ridicate și aplicații ce necesită rezistența la foc datorită compoziției sale și a temperaturii ridicate în utilizare – de până la 850°, comparativ cu 200° la vata de sticlă.
Metoda cea mai răspândită de izolare a pereților exteriori este sistemul de tip Termosistem (fațadă de contact) pentru care există produse speciale din vată minerală bazaltică. Pe lângă protecție ridicată la foc, izolarea pereților exteriori înseamnă confort termic și acustic, economie de energie, reducerea cheltuielilor și contribuția sporită la protejarea mediului.
Rezistența la compresiune
Această caracteristică este necesară în aplicațiile unde există o încărcare uniform distribuită mare – pardoseli și acoperișuri de tip terasă. Pentru acestea, specialiști Knauf Insulation recomandă vata minerală bazaltică, produs cu performanțe ridicate de până la 100 KPa.
Izolare acustică
În acest caz, specialiștii Knauf Insulation recomandă vata minerală de sticlă Akustic Board, utilizată pentru pereții de compartimentare. Acești pereți trebuie să fie proiectați și realizați astfel încât, pe lângă protecția fonică, să ofere și despărțirea funcțională a spațiului, concomitent cu asigurarea protecției împotriva incendiilor, cât și a protecției termice dacă delimitează o încăpere încălzită de una neîncălzită.
Pe de altă parte, cel mai important criteriu pentru orice tip de aplicație este reprezentat de calitatea materialelor de izolație care determină siguranța și eficiența energetică a unei clădiri. Pentru scăderea costurilor de încălzire sau răcire, siguranță sporită în caz de incendiu, o izolare fonică corespunzătoare și protecția mediului, este recomandată informarea asupra produselor și sistemelor de izolații de calitate superioară care pot asigura aceste avantaje la cele mai înalte standarde.
VATA MINERALĂ DE STICLĂ | VATA MINERALĂ BAZALTICĂ |
GREUTATE MICĂ cu 50% mai ușoară decât vata bazaltică această caracteristică creează un avantaj în manipularea materialului | GREUTATE MARE caracteristicile izolației din vată bazaltică constau într-o densitate relativ mare, respectiv o greutate mai mare |
REVENIRE UȘOARĂ LA FORMA INIȚIALĂ permite compresia ridicată a produsului fără a afecta revenirea la grosimea necesară, după despachetare eficiență ridicată în transport și depozitare | REVENIRE LA FORMA INIȚIALĂ caracteristicile vatei bazaltice nu permit o compresie ridicată a pachetelor ambalate |
REACȚIA LA FOC deține cea mai înaltă clasă europeană de reacție la foc – Euroclass A1 | REACȚIA LA FOC deține cea mai înaltă clasă europeană de reacție la foc – Euroclass A1 |
TEMPERATURI ÎNALTE DE LUCRU suportă temperaturi de până la la 200 de grade Celsius poate fi utilizată în aproape toate aplicațiile dintr-o clădire | TEMPERATURI FOARTE ÎNALTE DE LUCRU suportă până la 850 de grade Celsius material ideal pentru izolări la temperaturi extrem de mari, de exemplu instalații industriale, sisteme de conducte sau în industria petrochimică |
REZISTENȚA SCĂZUTĂ LA COMPRESIUNE din cauza densității scăzute nu este ideal pentru aplicații de tip pardoseli sau acoperișuri tip terasă | REZISTENȚĂ RIDICATĂ LA COMPRESIUNE datorită densității ridicate produsul are o rezistență la compresiune ridicată, fiind ideală pentru aplicații de tip pardoseli sau acoperișuri tip terasă |
PERFORMANȚĂ ACUSTICĂ BUNĂ proprietăți de absorbție și reducție a zgomotelor asigură o izolare fonică excelentă | PERFORMANȚĂ ACUSTICĂ BUNĂ proprietăți de absorbție și reducție a zgomotelorasigură o izolare fonică excelentă |
REZISTENȚĂ SPORITĂ LA APĂ poate fi prelucrată astfel încât rezistența la apă să întrunească cerințele aplicației respective | REZISTENȚĂ SPORITĂ LA APĂ poate fi prelucrată astfel încât rezistența la apă să întrunească cerințele aplicației respective |