Iaşi: Piaţa Unirii şi parcul din faţa Teatrului Naţional, în plin proces de reabilitare şi modernizare

Primarul Mihai Chirica a anunţat că lucrările de reabilitare a Pieţei Unirii şi a parcului din faţa Teatrului Naţional ‘Vasile Alecsandri’, considerate a fi două din cele mai importante obiective cultural-istorice, fac paşi concreţi spre modernizare.

Potrivit unui comunicat de presă, în privinţa Pieţei Unirii, a fost semnat Ordinul de începere a contractului de proiectare cu firma Capital Vision din Bucureşti, în valoare de 67.500 lei, fără TVA. Durata contractului este de 2 luni.

administratie.ro

În conformitate cu prevederile contractului, proiectantul are obligaţia să păstreze aspectul arhitectural al întregului areal studiat.

În prezent, reabilitarea obiectivului din centrul oraşului este în faza de elaborare a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie.

„Piaţa Unirii este un simbol nu doar pentru ieşeni, ci pentru întreaga Românie, date fiind evenimentele atât de importante care s-au petrecut aici. De aceea, am cerut proiectantului să ţină cont de toate aspectele cultural-istorice ale Pieţei Unirii, atât în ceea ce priveşte pavimentul, mozaicul, ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, spaţiile verzi. În acelaşi timp, proiectul de reabilitare trebuie să fie unul integral, ca punte de legătură între pietonalul Lăpuşneanu şi pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În cadrul proiectului de reabilitare se vor refacere mozaicurile existente, se vor reabilita şi moderniza cele trei fântâni şi ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, va fi amplasat mobilier urban interactiv care să respecte linia clasică, dar care să aibă în dotare şi facilităţi moderne precum wi-fi, jardiniere, bănci cu posibilitatea încărcării dispozitivelor de comunicare alimentate cu panouri solare, iluminat stradal modern.

„După reabilitare şi modernizare, Piaţa Unirii îşi va păstra în integralitatea sa caracterul public, cu imposibilitatea înstrăinării vreunui metru pătrat către alte entităţi. Nu vor fi compromise sub nicio formă activităţile socio-culturale care se desfăşoară în zona respectivă. Piaţa Unirii trebuie să rămână un simbol pentru România”, a subliniat edilul-şef.

Sursă: administratie.ro