Hotelierii sunt neinformati si nemultumiti de programul „Prima Piscina”

Un proiect lansat recent de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, prin vocea preşedintelui Alin Burcea, şi Asociaţia Litoral Delta Dunării, prin Corina Martin, a stârnit nemulţumirea hotelierilor de pe litoral.

„Prima Piscină“ se intitulează proiectul pe care ANAT şi ALDD doresc să-l pună pe masa Guvernului şi seamănă, spun iniţiatorii, cu programele Prima Casă sau Prima Maşină. Adică toţi hotelierii care nu deţin o piscină, să primească echivalentul a 30.000 de euro, pentru a-şi construi câte o piscină acoperită, investiţie absolut necesară pentru extinderea sezonului. În total, iniţiatorii spun că ar urma să se construiască 100 de piscine pe tot litoralul, co-finanţarea de la bugetul de stat însemnând 3 milioane de euro, iar a proprietarilor de hoteluri, de 10-15 milioane de euro.

prima-piscina

În opinia Corinei Martin, aceste investiţii ar duce la creşterea numărului de turişti străini, care mereu au pus problema existenţei de piscine în hotelurile de pe litoral.

De cealaltă parte, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, spune că hotelierii habar nu au despre propunere, iar ideea le face un mare deserviciu. „Corina Martin îşi depăşeşte atribuţiile, cu cei 30.000 euro pentru prima piscină. Noi nu am cerut niciodată bani de la Guvern, nu putem fi jigniţi de Corina Martin şi Alin Burcea în acest fel. Hotelierii habar nu au de demersul ei.[…] Acum câţiva ani, eu le-am spus: dacă vreţi o Mamaie ca Las vegasul, trebuie făcută o analiză a fiecărui agent economic. O comisie din care să facă parte şi reprezentanţi ai primăriei, să meargă la fiecare şi să-i întrebe ce le trebuie: teren pentru piscină, pentru locuri de joacă, parcare… Discutam despre o infrastructură necesară pentru dezvoltarea turismului, cu implicarea primăriei, care ar fi putut concesiona terenurile libere“, ne-a declarat Nicolae Bucovală.

Sursa articol: Observator de Constanţa