Hotelierii de pe Valea Prahovei au motive de bucurie
|Hotelierii de pe Valea Prahovei au tras linie în urma activităţilor desfăşurate în ultima vreme şi au motive de bucurie.
Bilanţul făcut de hotelierii din staţiunile prahovene după Ziua Îndrăgostiţilor şi 8 Martie este unul pozivit. Valea Prahovei a fost, din nou, pe lista preferinţelor turiştilor şi în aceste condiţii, dacă au fost clienţi, şi încasările s-au ridicat şi ele la un nivel bun.
Oferte atractive – unele cu preţuri menţinute la nivelul anului trecut- petrecerile bine organizate şi numeroasele surprize din partea casei i-au determinat pe cei care au vrut să petreacă Valentine’s Day sau Ziua Femeii la munte să se simtă foarte bine. “Noi ştim să ne folosim de toate aceste zile în cadrul vacanţelor minunate la munte. Şi cu satisfacţie am observat că a venit lumea, că au venit familii, au venit frumoasele femei de 8 Martie şi au sărbatorit împreună pe Valea Prahovei. Am atras turiştii cu programe muzicale, cu striperi, artiştii cei mai buni din România, cu cadouri speciale în camere… A fost o perioadă bună, în care am redus preţurile ca să vină toată lumea, pentru orice buzunar”, a declarat Marian Schwartz, directorul unui hotel din zona montană. “De 8 Martie au fost foarte multe doamne şi domnişoare care au venit şi au petrecut alături de noi, au fost foarte multe grupuri, au dansat, am avut chiar şi cântăreţi care au cântat special pentru ele. Am avut o tombolă pentru femei… O doamnă a câştigat, la finalul serii, o bijuterie şi fiecare dintre ele au primit câte un mic dar din partea noastră”, a spus Ioana Rădulescu, managerul unui restaurant din zonă.
Lumea s-a simţit bine
“Am petrecut ca femeile, bine! Venim în fiecare an şi ne-am obişnuit, e atmosfera frumoasă, muzică, dans. Preţurile au fost chiar foarte bune, accesibile pentru toată lumea. A fost plin, 400 de persoane…”, a declarat o tânără care a sărbătorit Ziua Femeii pe Valea Prahovei.
Din păcate, cei care au rămas întreg weekend-ul trecut la munte au avut parte de vreme mohorâtă şi de ploaie. Acest fapt nu i-a împiedicat, însă, pe pasionaţii de schi şi snowboard să încerce, la Sinaia, săriturile la trambulină, pe o saltea gonflabilă.