HoReCa: A crescut cu 112% numărul de șantiere
|Domeniul Hotel&Relaxare a acționat în 2018 ca un magnet pentru investitori, reușind să înregistreze o creștere de 112 puncte procentuale a numărului de proiecte active, comparativ cu anul 2017. Astfel, dacă în 2017 erau anunțate 1515 proiecte, creșterea considerabilă a numărului de turiști a atras și un total de 3225 proiecte identificate în 2018 cu ajutorul asistentei virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.
Investițiile realizate au plasat acest domeniu în topul celor mai spectaculoase creșteri, surclasând domeniile Birouri/Comercial (+73%) și Retail (67,4%).
Cu o creștere de 5% a numărului de turiști în 2018, confirmate de datele Institutului Național de Statistică, zona de Sud-Est a reușit să atragă cea mai importantă creștere (de la 178 proiecte anunțate în 2017 la 503 în 2018). Pe locul 2 regăsim București – Ilfov, iar pe 3 zona de Sud cu o creștere de 144% a numărului de investiții anunțate.
La nivel de investiții, probabil una din cele mai importante anunțate în anul 2018 a fost Complexul Sportiv de Natație cu Bazin de Înot Olimpic, realizat în Ilfov de către Compania Națională de Investiții. Cu un buget alocat de peste 94 mil RON, proiectul se întinde pe o suprafață de peste 20.000 m2. Tot la acest capitol merită reamintite și Sala Polivalentă Darko Arena din Blaj sau Hotelul Ibis Styles.
Vrei să ofertezi astfel de proiecte? Solicită acum un demo GRATUIT cu singura asistentă virtuală de vânzare la șantierele din România: VICTA!