Extinderea hotelului Roberts din Sibiu merge înspre penal
|Serviciul de Poliție Locală Sibiu a constatat la începutul lunii august faptul că lucrările de extindere a Hotelului Roberts, de pe strada Charles Darwin din Sibiu, nu respectă limitele autorizației de construire. Inspectorii au dispus aplicarea unei amenzi de 10.000 de lei investitorului, precum și oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate. În schimb, lucrările au continuat și au depășit cu mult ceea ce era prevăzut în autorizația de construire inițială. Hotelul în cauză este deținut de SC Reddison SRL, firmă al cărei unic acționar este Ianina Mihalea Roberts, fiica lui Emil Citrea, cel care s-a pensionat acum două săptămâni din funcția de director al Camerei de Conturi Sibiu.
Continuarea lucrărilor pentru extinderea hotelului amintit are loc în condițiile în care Ianina Roberts a obținut pe 5 august 2014 un certificat de urbanism pentru modificare a soluțiilor tehnice autorizate inițial, în 2013. Potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Sibiu, prin certificatul de urbanism amintit, Ianina Roberts încearcă să primească o autorizație prin care sala de evenimente de la subsol și parter prevăzută inițial să fie mai mare: acest lucru ar fi posibil datorită achiziției unui teren învecinat, astfel încât procentul de ocupare al terenului să fie în limitele legale, au arătat Emil Citrea și fiica acestuia, care zilele trecute au încercat să convingă reprezentanții Primăriei Sibiu de legalitatea demersului lor.
Intreg articolul poate fi citit aici.