De ce lipseste pasta de dinti din cosuletul oferit de hotelieri?
|Așa-numitul ”război al bunătăților”, în care hotelurile se întrec pentru cele mai sofisticate mărunțișuri puse la dispoziția clienților, nu e de dată recentă, liderii industriei hoteliere lansând încă de la sfârșitul anilor 80 produse gratuite pe care oamenii le găsesc în camerele închiriate. De la caschete de duș, la săpunuri de exfoliere sau de hidratare, de la șampoane nutritive și loțiuni de corp, până la mini-seturi de manichiură și mini-seturi de cusut, mai toate s-au perindat și se perindă în ofertele hoteliere, mai puțin pasta de dinți.
Întrebând mai mulți manageri de hotel care ar fi explicația din spatele acestei oferte selective, autorul de la Slate află că, potrivit acestora, clienții nu și-ar dori să găsească la toaletă, alături de săpun sau șampon, pastă de dinți. Sau cel puțin asta ar rezulta din cercetările de piață realizate în industria hotelieră americană. Un al doilea răspuns primit de la reprezentanții acestei bresle vizează lipsa unor impoziții legate de oferirea produselor de igienă dentară: potrivit regulamentului în funcție de care un hotel primește numărul de stele aferente, pasta de dinți este invariabil scoasă din calcul. Standardele americane prevăd, de pildă, că un hotel de o stea trebuie să ofere două calupuri mici de săpun, în vreme ce la două stele se impun două calupuri mai mari și un alt produs de igienă îmbuteliat. La hotelurile cu mai multe stele, clienții trebuie să găsească săpunuri și mai mari, precum și o gamă mai variată de creme, loțiuni, geluri de duș și șampoane, însă niciodată pastă de dinți.
O posibilă explicație ar consta în faptul că, spre deosebire de cosmeticele lichide, pasta de dinți este imposibil de inserat în tuburi, după ce acestea au fost golite. Dacă hotelurile ar avea, în principiu, cuve cu gel de duș și șampon lichid din care alimentează recipientele refolosibile, același lucru nu se poate aplica și pastei de dinți, disponibilă în tuburi imposibil de refolosit. O altă explicație vizează regimul diferit de catalogare a pastei de dinți, încadrată după standardele americane la categoria ”medicamente”, nu ”produse cosmetice.” Astfel, reglementările din jurul ei sunt mult mai drastice, lucru care îngreunează procedurile de achiziție în rândul hotelurilor. Totodată, prețurile pentru pasta de dinți sunt mai ridicate, un alt motiv care le scot de pe lista produselor oferite clienților de hotel.
O altă teorie susține că produsele cosmetice oferite în hotelurile de categorie superioară sunt menite să sugereze luxul și bunăstarea, tocmai de aceea ofertele de toaletă aparținând așa-numitelor ”cosmetice aspiraționale”: geluri, creme sofisticate, loțiuni de firmă, toate menite să creeze impresia unui anume statut. În acest context, pasta de dinți nu prea are ce căuta, atâta vreme cât ea este un produs bazal de igienă, nu un indicator al aspirației. Dat fiind însă că la multe hoteluri, pasta de dinți poate fi obținută de la recepție, un jurnalist-călător de la propusă și de Fred Bernstein, jurnalist-călător pentru New York Times sugerează că n-ar fi exclusă o mini-”conspirație”, astfel încât clienții să fie nevoiți să ofere bacșiș celor care le aduc pasta cerută în cameră. Teoria nu ține însă tocmai bine, atâta vreme cât pasta de dinți e absentă și din hotelurile fără room service, iar în multe țări nu poate fi nici măcar comandată de la recepție. O explicație mult mai simplă ar consta în simplul fapt că pasta de dinți este foarte simplu și ușor de transportat, în vreme ce cosmeticele lichide nu sunt: dacă o sticlă de șampon ocupă mai mult loc și se poate vărsa în bagaje, pasta de dinți ocupă puțin loc și nu prezintă riscuri. Tocmai de aceea, hotelierii ar putea lăsa pe seama clienților pasta de dinți.
În fond, concluzionează jurnalistul de la Slate, absența pastei de dinți din toaletele hotelurilor, chiar și ale celor care oferă tot felul de alte lucruri mai mult sau mai puțin utile, se datorează unei obișnuințe culturale instituite arbitrar în istoria hotelurilor și a produselor oferite de acestea. Dacă hotelierii susțin că nu fac acest lucru pentru că publicul nu cere, acesta din urmă susține că nici măcar nu a fost informat că ar putea cere acest lucru. În orice caz, până se va schimba această rutină, vă sfătuim să aveți pastă și periuță de dinți cu voi când plecați în călătorie.