Consiliul Județean Bihor caută constructor pentru Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea, cu peste 1.000 de locuri
|Administrația județeană a lansat licitația pentru executarea lucrărilor de construire a viitorului Centru Cultural Multifuncțional, care va avea trei săli de spectacole și conferințe, cea mai mare cu o capacitate de peste 1.000 de locuri.
Proiectul Centrului Cultural Multifuncțional prevede construirea unei clădiri asigurate cu utilități, amenajarea unei căi de acces, a unor platforme carosabile, alei și platforme pietonale, precum și amenajarea de spații verzi.
Clădirea viitorului Centru Cultural Multifuncțional va avea o sală principală de 1.244 metri pătrați și 1.077 locuri, din care 22 pentru persoane cu dizabilități, scenă și buzunare de scenă, spații destinate artiștilor, plus două săli secundare multifuncționale cu o suprafață totală de aproximativ 607 mp, foaiere de 1.630 mp, inclusiv un spațiu situat la demisol și un așa numit spațiu de tip co-working cu specific cultural, plus zone pentru alimentație publică.
Termenul pentru depunerea ofertelor este 23 martie 2023, iar valoarea totală estimată a investiției este de 91.481.529,43 lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 32 de luni.
Suprafața totală a amplasamentului pe care va fi edificat Centrul Cultural Multifuncțional este 17.778 mp. Clădirea va avea o suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 10.450 mp şi o suprafaţă utilă totală de aproximativ 8.015 mp.
Sursă: ebihoreanul.ro