CNI: Sala Polivalenta din Oradea va fi cea mai mare sala polivalenta pe care o realizam
|Cu o capacitate de 5.265 de locuri fixe, care pot fi suplimentate pana la 7.200 de locuri pentru spectacole, si o suprafata la sol de 9.500mp, Sala Polivalenta din Oradea se anunta a fi un spatiu care va atrage o multime de evenimente in anii urmatori.
Potrivit directorului general al Companiei Nationale de Investitii (CNI), Manuela Irina Patrascoiu, constructia este una din cele mai mari sali polivalente dintre cele realizate din bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, cu un proiect evaluat la 75 de milioane de lei.
“Sala polivalenta este un proiect mult asteptat de locuitorii municipiului Oradea. E cea mai mare sala polivalenta pe care o realizam. (…) o vom finaliza pana in 2020. In anul 2017, in luna mai, a fost demarata procedura de achizitie, iar dupa contestatii, a fost semnat contractul, in februarie, cu o asociere de firme romanesti, lider fiind societatea de constructii Erbasu, in asociere cu firma Trameco din Oradea”, a declarat potrivit Agerpress, intr-o conferinta de presa, Manuela Irina Patrascoiu.
Sala va beneficia de o centrala termica proprie. Facilitatea va avea si alte dotari: mai multe vestiare, sala de forta, cabinete medicale, sala de instruire, sala de antrenamente, iar la parter, in zona foaierului, se vor gasi spatii comerciale si grupurile sanitare. Noua arena va avea tribunele dispuse pe doua etaje, pe trei din cele patru laturi ale terenului de joc.