Cluj: Trei constructori restaurează castelul Banffy din Cluj. Investiția este de aproape 28 mil. lei

Consiliul Jude­ţean Cluj a atribuit un contract de aproape 28 de milioane de lei către trei firme de construcţii din Timiș, Maramureș și Bistrița-Năsăud pentru restaurarea și conservarea cas­te­lului Banffy din Răscruci, comuna Bonţida, locul de desfă­şu­rare a fes­ti­va­lului Electric Castle. Com­pa­niile im­pli­cate sunt Cons­tructim, Rustic şi Tomo­roga Cons­truct, po­trivit Confidas.ro.

zfcorporate.ro

„Perioada de exe­cu­ţie a lucrărilor este de 24 de luni, or­dinul de începere fiind dat începând cu data de 6.04.2021. Progresul fizic la această dată este de 19,5%. În această pe­rioadă se execută lucrări de către Tomoroga Construct la structura de rezistenţă a clădirilor C2 şi C3, ar­hitectura C1 – clădirea castel, res­tau­rare lemn, hidroizolaţii fundaţii, ins­talaţii. Lucrările aferente celorlalte două firme (asociaţi) conform grafi­cului vor fi executate pe durata anului 2022“, spun reprezentanţii biroului de presă al Consiliului Judeţean Cluj.

Lucrările pentru restaurarea castelului Banffy au fost demarate în primul semestru din 2021, conform unor date anterioare, iar finanţarea este reprezentată de fonduri europene, scrie zfcorporate.ro. Lucrările de restaurare şi conservare vizează atât zidurile interioare şi exterioare, compartimentările, finisajele, instalaţiile de utilităţi, cât şi componente artistice, precum tâmplăria, ornamentele, finisajele din lemn, mobilierul cu valoare istorică, şemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripţiile. Licitaţiile pentru proiectul de restaurare a castelului Banffy au început încă din anul 2018, însă au trecut prin mai multe contestaţii.