ArchDaily a anunțat câștigătorii competiției „Clădirea anului 2019”
|2019 a fost un an fără precedent pentru Premiile „Clădirea Anului” ale ArchDaily.
Dar, înainte de a ajunge la câștigători, vrem să subliniem valorile întrupate de acest proces de premiere. Fiind cea mai mare platformă mondială de arhitectură, organizatorul competiției este conștient de responsabilitatea față de profesie și de avansarea arhitecturii ca disciplină. Deoarece misiunea lor este direct legată de arhitectura viitorului – de a inspira și de a educa comunitatea globală a arhitecților care vor proiecta structura urbană a viitorului – încrederea pe care le-au pus cititorii acestora să reflecte tendințele arhitecturale din regiuni din întreaga lume creează provocări la care sunt dornici să se ridice. Premiile construite în mod democratic, orientate spre utilizatori, reprezintă unul dintre pilonii cheie ai răspunsului la aceste provocări, vizând înlăturarea ierarhiilor stabilite și a barierelor geografice.
Una dintre clădirile nominalizate pentru titlul de „Clădirea anului 2019” iniţiat de ArchDaily este o casă proiectată şi construită la Iaşi.
Numită „Casa Furnicilor”, clădirea construită de echipa ieşeană de arhitectură de la Miolk, a fost nominalizată pe ArchDaily şi s-a aflat pe o listă alături de mai multe proiecte internaţionale, scrie Apix. „Casa Furnicilor este o locuinţă unifamilială în Iaşi prin care benficiarii îşi propun să experimenteze un nou mod de a trăi împreună. Într-un volum rigid şi relativ mic, casa arată bogăţia spaţială care poate rezulta din lucrul atent cu spaţiul. Sculptate într-o formă compactă, cu amprena la sol de 8m x 8m şi suprafaţa desfăşurată de 160 mp, spaţiile interioare preiau panta terenului şi lucrează pe seminiveluri”, arată descrierea locuinţei pe site-ul Miolk.
Organizatorul a publicat de curând clădirile finaliste. Printre acestea se numără:
Hotel Morpheus, Cotai, Macao
Clădire de birouri, Seocho-gu, Seul, Coreea de Sud
Locuință familială, Shandaken, Statele Unite
Galerie, Qinhuangdao, China
Casă, Londra, Marea Britanie
Sursă: ArchDaily, Adevarul