60 de hotelieri au participat la SITO

60 de persoane au participat, ieri, la Râşnov, la prima ediţie a Simpozionului de Servicii Integrate în Turismul Online (SITO) organizat de YieldPlanet, în colaborare cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică.

„Simpozionul s-a bucurat de atenţia hotelierilor din Braşov, Poiana Braşov, Râşnov, Predeal şi Bran. La acest eveniment, alături de hotelieri, au fost şi reprezentanţi ai unor agenţii de turism, atât locale, cât şi naţionale”, a declarat Constantin Ungureanu, preşedintele Asociaţiei Rosenau Turism din Râşnov. „La eveniment au fost prezenţi traineri care au prezentat hotelierilor sisteme de gestiune şi management în turism, precum şi soluţii de achiziţie şi de finanţare a acestor achiziţii”, a mai declarat sursa citată.

La eveniment a fost prezentă şi Corina Martin, preşedinte al FAPT ( Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică), dar şi primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. Alte teme abordate în cadrul simpozionului au fost Distribuţia Online, Revenue Management, Alegerea unui PMS, Integrarea şi dezvoltarea unui website corect, Social Media, Marketing Online. Următoarele ediţii ale SITO vor fi organizate în Sibiu, Sighişoara, Suceava, Buzău, Constanţa, Baia Mare.

Sursa




Add a Comment