Traian Buia, fondator Uși Palladio România: „Pe perioada stării de urgență am observat chiar o creștere a numărului de comenzi”
|Cunoscute drept „ușile indestructibile” din Irlanda, ușile tip Palladio au ajuns pe piața din România datorită unui antreprenor motivat: Traian Buia. A fost un parcurs plin de provocări și, starea de urgență de la începutul acestui an s-a dovedit a fi în avantajul companiei. Ce obiective și-a propus antreprenorul și ce s-a întâmplat mai exact în starea de urgență și, cel mai important, pentru ce tipuri de clienți sunt aceste uși Palladio vă invităm să descoperiți în interviul de mai jos.
Pentru început vă invităm să ne spuneți câteva cuvinte despre soluțiile pe care le oferă compania pe care o reprezentați și căror domenii se adresează?
Soluția pe care Uși Palladio România le oferă clienților este o ușă premium din fibră de sticlă (unică pe piața din România). Ne adresăm în general clienților care au deja o casă în construcție și sunt în căutarea unei uși de exterior de o calitate superioară.
În momentul de față, care considerați că ar fi un top 3 atuu-uri care vă plasează în fața concurenței directe?
În primul rând ușa vine cu o garanție structurală de 12 ani. În plus, nu are nevoie de mentenanță (vopsire, șlefuire, ajustări, etc). Totodată, un al treilea atu este faptul că estetic arată foarte bine, spre deosebire de alte uși de pe piață și nu în ultimul rând trebuie să menționăm și izolarea termică și fonică, ambele foarte bune.
Care a fost în ultimele 12 luni produsul vedetă al companiei?
În ultimele 12 luni modelul cel mai vândut a fost Palermo, iar culoarea preferată de majoritatea clienților a fost verde deschis după cum se poate vedea și pe pagina noastră de Facebook.
Știm că reprezentați o companie cu o experiență puternică pe piață la nivel global. Cât de mult vă influențează acest lucru?
Nu foarte mult. Produsul este destul de nou pe piața din România, așa că încă foarte mulți sunt reticenți când aud de fibra de sticlă, dar după ce primesc explicații se conving că este cea mai buna variantă pe termen lung.
Având în vedere că aveți experiență și pe piața din afară, ce considerați că am putea aduce de acolo și implementa la noi? Dar viceversa? Ce am putea noi să învățăm specialiștii din afară?
În opinia mea, la capitolul uși de exterior, piața din România stă foarte bine, mai ales prin prisma faptului că este destul de diversificată. Sincer nu cred că ne lipsește ceva, dat fiind faptul că se găsesc cam toate tipurile de uși ca și în țările din vest.
Ce obiective v-ați setat pentru anul următor și cum plănuiți să le atingeți?
Ca în orice business, cred eu, ca și obiectiv principal ar fi creșterea vânzărilor. Însă acesta nu poate fi îndeplinit fără acțiuni de marketing relevante, așadar ne-am propus să investim mult și în această direcție.
Aveți în plan să realizați noi investiții și să lansați noi produse în perioada următoare?
Da, vreau să investesc în turism, dar aceasta e o altă poveste pe care o voi dezvălui la momentul oportun 🙂
Legat de uși nu voi investi în aducerea altor produse, fiind distribuitorul exclusiv al ușilor Palladio în România. Cred că e de ajuns pentru moment.
Ce s-a întâmplat cu compania în perioada de pandemie? Ați resimțit cumva la nivel de comenzi un impact al acesteia?
Sincer nu. Pe perioada stării de urgență am observat chiar o creștere a numărului de comenzi.
Dacă ar fi să priviți în trecut, ce considerați că a fost cel mai greu: să mențineți portofoliul actual de clienți sau să găsiți clienți noi?
Găsire de noi clienți, pentru că la noi nu există portofoliu actual. În cazul nostru vorbim de un client care achiziționează o ușă Palladio și, ulterior, putem spune că se termina colaborarea dintre noi. În schimb, partea bună este că de cele mai multe ori ne recomandă mai departe.
Dacă ați putea lua un prânz de afaceri cu o persoană influentă, cine ar fi această persoană și de ce?
Sunt mai multe astfel de persoane, dar cred ca cel mai potrivit ar fi Elon Musk. Motivul ar fi viziunea pe care o are și sunt sigur că ar fi o discuție foarte interesantă și inspirațională.
Pentru final am păstrat o curiozitate, pentru ce v-ar plăcea să fie recunoscută compania pe care o reprezentați de acum în colo?
Îmi doresc să fie cunoscută și asociată cu sintagma „uși din fibră de sticlă”. Pentru noi este important ca potențialii clienți sa afle în număr cât mai mare care sunt avantajele acestor uși, și să le perceapă drept cea mai bună variantă pentru ei.