Proiect imobiliar în Bucium: unitate de cazare și servicii pe un teren de 5.000 mp
|
Darlington Flowers SRL intenționează să construiască un imobil cu funcțiuni de cazare și servicii în zona Bucium, proiect aflat în prezent în etapa de consultare publică, înaintea dezbaterii în Consiliul Local și a obținerii autorizației de construire.
Proiectul vizează un teren de aproape 5.000 mp, situat în extravilan, în apropierea intersecției șos. Bucium cu aleea Domenii. Clădirea va avea subsol, demisol, parter și două etaje, cu o amprentă la sol de circa 1.700 mp.

Planul urbanistic prevede:
- 2.000 mp spații verzi,
- circulații și parcări pe restul terenului,
- funcțiuni precum spații de cazare, restaurante și cafenele, săli de conferințe și expoziții, activități sportive, spații comerciale și servicii.
Zona, aflată în plină dezvoltare, oferă accesibilitate la drumuri publice și racordare la utilități, dar și o panoramă asupra dealurilor din jur.
Informațiile au fost preluate de pe ConstrucFocus.
