In ciuda faptului ca de la an la an participarea cu stand la expozitiile si targurile specializate scade…institutiile statului au mai gasit o modalitate de a „incuraja” participarea
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a aprobat proiectul depus de Consiliul Judeţean Olt pentru transformarea Portului Corabia într-o atracţie turistică. Potrivit vicepreşedintelui CJ Marius Oprescu, proiectul de
Turismul din România nu este atractiv pentru ţările europene, iar asta o demonstrează lipsa interesului pentru licitaţiile de promovare pe care le-a organizat Autoritatea Naţională pentru Turism. Chiar
Conform unui studiu realizat de Mercury Research in februarie 2014, 22% dintre romanii cu varsta peste 18 ani nu au fost in vacanta anul trecut. Anul acesta, numarul
Comuna Dîngeni va beneficia de o investiție de 700.000 euro, începând din acest an, iar în 2015 ar trebui să fie un punct de atracție pentru vânători și
Pe harta judetului Suceava vor aparea curand 37 de noi pensiuni turistice. Aceste investitii sunt confirmate de IBC Focus si au fost anuntate in primele 3 luni ale
Gradul de ocupare al hotelurilor Ibis a fost în medie de 61% anul trecut. Reţeaua hotelieră Ibis România a vândut un număr de 170.000 de camere, în creștere
România a înregistrat totodată cea mai scăzută rată de utilizare a fondurilor europene în perioada 2007-2013, când a avut la dispoziţie 19,2 miliarde euro prin politica de coeziune.
O pensiune cu restaurant doreste sa achizitioneze inventar moale si dotari bucatarie. Proprietarul investitiei doreste intalniri directe cu furnizorii. Datele de contact sunt disponibile in exclusivitate clientilor IBC
In acest articol veti afla cat este dispusa sa cheltuiasca Autoritatea Nationala pentru Turism pentru amenajarea si decorarea standului României la Târgul International de Turism MITT 2014, ce va
Folosim cookies ca sa va oferim cea mai buna experienta pe acest site. Daca doriti sa ramaneti inseamna ca sunteti de acord cu politica de utilizare a cookies-urilor.