Eugeniu Lisnic, Manager Sun Leader: Personal, cred ca parerea clientilor este cea mai buna reclama
|Reteta relaxarii in zilele de vara toride trebuie sa includa neaparat si ingredientele Sun Leader. Un concept de business pornit in 2018 ce a reusit intr-un singur an sa finalizeze cu succes un total de 9 proiecte, se bazeaza pe 4 caracteristici care aduc garantat succesul oricarei lucrari: precizie, satisfactie, calitate si bucuria unui lucru bine facut. Mai multe despre serviciile Sun Leader si despre ce planuri au pentru 2019 va invitam sa aflati chiar de la Managerul companiei, dl Eugeniu Lisnic, intr-un interviu acordat HotelInvest.
Pentru inceput, va invitam sa ne spuneti cateva cuvinte despre compania pe care o reprezentati si produsele pe care le propuneti pietei.
Sun Leader este o companie ce si-a propus sa aduca bucurie, tehnologie si lux pe terasele din Romania. Aceste lucruri sunt posibile cu echipa noastra formidabila si cu produsele de top pe care le comercializam. Anume, credem ca o terasa este complet amenajata atunci cand aceasta poate da acelasi randament in orice anotimp. Pentru aceasta, le punem la dispozitie clientilor nostri pergole retractabile, sisteme din sticla automatizate sau manuale, decking, sisteme de umbrire tip Zipscreen, incalzitoare pentru terase si mobilier.
Din experienta de pana acum, care a fost proiectul cu cele mai multe provocari aparute?
Consider ca fiecare proiect este unic si vine cu provocari si situatii diferite. Ne bucuram atunci cand apar noi provocari pentru ca experienta pe care o dobandim in urma acestora este foarte valoroasa. Deci, un proiect cu multe provocari este si cel mai frumos si reusit.
Sunteti pasionat de tehnologiile moderne pe care le folositi in dezvoltarea de noi produse si solutii. Cum reusiti sa tineti pasul?
Sunt mereu curios si imi doresc sa ofer ce este mai bun clientilor mei. Imi place sa gasesc si sa aduc pe piata romaneasca solutii ce iti usureaza viata, iti dau confortul pe care ti-l doresti. De aceea, nu ratez expozitii importante din domeniu, identific nevoi si gasesc solutii!
Care credeti ca va fi trendul in 2019 in materie de pergole retractabile?
Trendul va continua ca si in 2018, cu pergolele retractabile cu membrana PVC si insertie de carbon. In mare parte pentru ca se potrivesc oricarui tip de arhitectura, dar si pentru ca sunt structuri impozante care, pe langa avantajul estetic, asigura protectia si confortul necesar. Insa si pergolele bioclimatice sunt din ce in ce mai cautate. Relativ mai scumpe, acestea pot fi folosite chiar si iarna fara a fi nevoie ca terasa sa fie inchisa pe lateral si incalzita ca la celalalt tip de pergola. Pergola bioclimatica are lamele din aluminiu ce se rotesc si se retrag. Gradul de sustinere al zapezii este cu mult mai mare. Asadar, depinde foarte mult de ceea ce-si doreste clientul si de cum va fi folosita terasa.
Ce obiective v-ati setat pentru anul acesta si cum planuiti sa le atingeti?
Obiectivul nostru este clar: sa fim in topul preferintelor romanilor atunci cand vine vorba de amenajarea teraselor. Vom continua prin a comercializa produse premium, prin a oferi mai mult decat clientii nostri asteapta sa primeasca si, desigur, prin a oferi o experienta. Urmarim sa cream o legatura cu oamenii cu care colaboram, nu doar sa livram un produs sau un serviciu.
Afirmati despre cei care va sunt clienti ca sunt persoane care sunt decise sa faca o investitie. Avand in vedere acest considerent, credeti ca in prezent pretul mai este un criteriu definitoriu pentru client?
Sun Leader nu face rabat de la calitate. Nu ne place sa oferim produse ieftine care nu se ridica la asteptarile clientilor. Suntem foarte exigenti atunci cand vine vorba de acest criteriu. Asadar nu cred ca pretul este criteriul definitoriu. Sunt multe aspecte pe care trebuie sa le iei in considerare atunci cand faci o investitie, pentru ca in sine asta este.
Care considerati ca este cea mai buna metoda de promovare catre publicul tinta?
Personal, cred ca parerea clientilor este cea mai buna reclama. Punem foarte mult accent pe cum decurg colaborarile noastre si pe gradul de multumire si bucurie al clientilor nostri. Un client fericit va fi intotdeauna o promovare buna!
In opinia dvs, care credeti ca ar fi 3 atu-uri ale companiei care va plaseaza in fata concurentei directe?
O echipa extraordinara, o echipa extraordinara si o echipa extraordinara. Consider ca nimic nu este posibil fara oameni. Si sa ai oamenii potriviti alaturi inseamna enorm pentru clientii tai, pentru afacerea ta si pentru tine.
Aveti si hobby-uri care v-au ajutat sa va dezvoltati cariera actuala?
Nu le-as numi hobby-uri, ci pasiuni. Pasiune pentru constructii, pentru oameni, pentru confort. La acestea adaug emotiile traite la fiecare proiect, bucuria clientilor si a echipei mele. Cred ca aceasta este reteta.
Exista ceva ce v-ati fi dorit sa va intrebam si nu se regaseste in lista de mai sus?
Din toate domeniile de activitate, de ce acesta? Mi-am facut studiile in constructii, un domeniu vast. De ce terasele? Cred ca o terasa este un loc de refugiu dupa o zi stresanta. Un loc unde te simti bine alaturi de familie, de prieteni si, in sfarsit, un loc care nu trebuie neglijat in ceea ce priveste amenajarea. De aceea este Sun Leader. Pentru ca si terasele pot fi smart.