DAAS inregistrează afaceri mai mari cu 6% și se orientează către proiecte industriale
|DAAS a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, în creștere cu 6% față de 2012 când s-au înregistrat vânzări de 23.5 milioane de euro.
Din totalul veniturilor companiei, 60% reprezintă vânzări de proiecte pentru magazine de retail (instalații frigorifice, mobilier și rafturi comerciale), 18% proiecte pentru industria HoReCa, iar restul veniturilor s-au înregistrat din vânzări de mobilier, service și din piețe externe.
Majorarea a fost susținută de proiecte pentru cantine și benzinării, două dintre segmentele nou intrate în vizorul DAAS, ca urmare a investițiilor din piață.
În 2013, furnizorul de echipamente profesionale pentru restaurante și magazine de retail a realizat proiecte pentru shop-baruri în statii de benzină nou deschise. “Există piață pentru astfel de proiecte, iar noi avem deja logistica necesară să le realizăm, de aceea anul acesta înființăm divizia Shopfitting. Activitatea presupune preluarea ideii investiției într-un magazin și implementarea proiectului care va fi livrat beneficiarului la cheie”, declară Daniel Mocanu, CEO și acționar majoritar DAAS.
În ce privește activitatea diviziei de Retail sau realizarea de proiecte care includ instalații frigorifice și rafturi/mobilier comercial, magazinele de proximitate sau de conveniență au fost cap de afiș în 2013 cu Mega Image care a înregistrat cele mai multe unități noi, însă DAAS a realizat și proiecte de hipermarket pentru Kaufland, Cora și Auchan, deshideri noi și remodelări în cadrul procesului de rebranduire Real – Auchan care se va finaliza în prima parte a acestui an.
“Un moment important pentru noi în Retail anul trecut a fost luna septembrie când tot efectivul de montaj și service al companiei a fost implicat în execuția a șapte supermarketuri Billa plus alte trei hipermarketuri simultan”, mai spune Mocanu.
Trei dintre proiectele mari de refrigerare comercială din 2013 au fost realizate de DAAS cu refrigerant CO2, tehnologie care datorită eficienței energetice ridicate reduce amprenta de carbon cu până la 35% față refrigerarea cu freon.
Compania se orientează din ce în ce mai mult și către proiecte industriale în categoria cărora intră depozitele frigorifice cu atmosferă controlată, fabricile de producție și procesare carne și lactate și industria de panificație. Compania a încheiat recent un parteneriat cu producătorul francez de echipamente de panificație și patiserie Pavailler.
Pentru 2014, DAAS și-a bugetat afaceri de 30 de milioane de euro.
DAAS a împlinit 20 de ani la finalul anului 2013. Compania are expertiză în proiecte la cheie în domeniul bucătăriilor și barurilor profesionale, pe de o parte și în domeniul instalațiilor de refrigerare pentru magazinele alimentare. Birouri: Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Cluj, Iaşi. Odată cu extinderea afacerii în piețe externe, compania se poziționează ca DAAS International Group.
Pentru detalii vizitati www.daas.ro