Cine reprezinta Romania la Salonul International de Mobila „Salone Milano 2019”
|Editia cu numarul 58 a Salone del Mobile din Milano are loc in perioada 9 – 14 aprilie 2019 si este considerata cea mai mare expozitie de acest gen din lume si totodata locul de unde se da tonul in materie de moda a mobilei. Romania este reprezentata la acest eveniment de compania SIMEX si alte 21 de companii din tara. In total, sunt prezente peste 1800 de companii din intreaga lume.
SIMEX expune la acest salon noul brand de mobila “MOOD by SIMEX”, brandul 100% romanesc care a devenit brand international de succes, in urma lansarii acestuia si la expozitiile internationale de la Koln si Budapesta. MOOD by SIMEX este conceput sub semnatura designer roman Constantin Alupoaei de la studioul IZZI DESIGN BOX.
Noul brand, MOOD by SIMEX, vine ca o completare a cererii diversificate venite din partea clientilor care s-au orientat in ultimii ani si spre concepte moderne si minimaliste. Noul brand MOOD intra pe piata cu un portofoliu format din trei familii: Linea, Forma si Edge.
Colectia moderna de mobilier este realizata din lemn masiv, din stejar de calitate inalta, mobilier conceput pentru pietele din Europa, Asia, Australia. In executia acestor corpuri de mobilier sunt regasite influente scandinave si executate cu precizie, cu linii, forme, design si culori bine definite.
MOOD by SIMEX urmeaza sa fie prezent si in Romania prin viitoarele magazine deschise in toate municipiile din Romania dar si in magazine prin parteneriat in Europa, America, Australia si Asia prin care sa promoveze sintagma calitatii „Made in Romania”.
In cazul in care sunteti in aceasta perioada in capitala mondiala a modei, puteti vizita standul SIMEX in cadrul complexului expozitional ISALONI din Rho, Milano, in pavilionul 18, unde este prezent si directorul general al companiei, domnul Blaga Dumitru.